Rugăciune la început de an la Mănăstirea Măriuş, judeţul Satu Mare
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie, în Duminica după Botezului Domnului, 12 ianuarie, la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” Măriuș din județul Satu Mare, supranumită „Catedrala Țării Codrului”. Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Theologos”, conduși de Florian Vois.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură adresat credincioşilor prezenţi și a felicitat obștea Mănăstirii Măriuș pentru numeroasele lucrări realizate în incinta ansamblului mănăstiresc, înființat în anul 1992.
„S-a început modest, cu o căsuță de lemn în care au viețuit, dar ajutați de ctitori, binefăcători și de poporul cel dreptcredincios din această parte de țară, au înălțat o bisericuță de lemn în stil maramureșan, având ca hram «Izvorul Tămăduirii». Astfel, părintele stareț împreună cu ctitorii și binefăcătorii au înălțat o preafrumoasă biserică, pe care am sfințit-o împreună cu Preasfințitul Părinte Iustin în octombrie, 2019. Urmează să se demareze lucrările pentru o poartă-clopotniță și amenajarea spațiului sacru al sfintei mănăstiri”, a explicat PS Părinte Timotei Sătmăreanul.