Rugăciune pentru bolnavii din Dobriţa şi Craiova
Bolnavii spitalului din Dobriţa, judeţul Gorj, au participat săptămâna trecută la slujba Sfântului Maslu, oficiată de preoţii parohiei. Este deja o tradiţie ca, în fiecare post al Naşterii Domnului, creştinii aflaţi în suferinţă pe paturile spitalului din Dobriţa să primească, pe lângă darurile parohienilor gorjeni, binecuvântarea ungerii cu untdelemn sfinţit. Această grijă este împărtăşită de fiecare dată cu dragoste şi bucurie de preotul paroh Vasile Mălăescu, dimpreună cu alţi preoţi din parohiile învecinate. „De când am ajuns în această parohie obişnuim să purtăm de grijă fraţilor noştri care sunt în suferinţă aici, la spitalul din Dobriţa. Mulţi dintre ei nu mai au rude care să le poarte de grijă şi această datorie ne revine negreşit nouă, celor din Biserică. Pe lângă darurile pe care le împărţim aici periodic, rugăciunea rămâne nădejdea cea mai mare pentru sufletele fraţilor noştri, mai ales acum, în pragul slăvitului praznic al Naşterii Domnului“, a spus pr. Mălăescu.
Taina Sfântului Maslu a fost săvârşită şi la Spitalul „Filantropia“ din Craiova, de un sobor de preoţi, împreună cu preotul capelan Claudiu Pîrvu. (Diac. Ioniţă Apostolache)