„Rugăciunea, cea mai preţioasă vorbire duhovnicească în limba Duhului Sfânt”

Evanghelia Duminicii a VIII-a după Paşti (a Rusaliilor) Ioan 7, 37-53

Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vina la Mine şi să bea.

38. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

39. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.

40. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul.

41. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos?

42. N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David?

43. Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El.

44. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El.

45. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus?

46. Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om.

47. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi?

48. Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?

49. Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!

50. A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei:

51. Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?

52. Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.

53. Şi s-a dus fiecare la casa sa.

Darul vorbirii în limbi a fost dat de Dumnezeu Sfinţilor Apostoli la duminica Pogorârii Duhului Sfânt, dar numai pentru o vreme, cu scopul de a se converti mai uşor neamurile păgâne la creştinism.

Într-adevăr, la pogorârea Duhului Sfânt, Dumnezeu a vorbit iudeilor prin gurile străinilor. Căci iudeii străini, auzind pe apostoli vorbind în limba lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, au crezut (Faptle Apostolilor 2, 11). Despre darul vorbirii în limbi Apostolul Pavel a proorocit că va înceta în Biserică (I Corinteni 13, 8) deoarece a fost un dar şi un semn numai pentru începutul creştinismului, ca să-i convertească mai uşor pe necredincioşi (I Corinteni 14, 22-28). Despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserică arată luminat şi marele dascăl şi luminător a toată lumea, Sfântul Ioan Gură de Aur, care zice: „Pentru care pricină a fost dat şi luat dintre oameni darul vorbirii în limbi? Nu pentru că Dumnezeu ne necinsteşte, ci pentru că ne cinsteşte foarte mult. Şi iată cum: Oamenii erau atunci mai nepregătiţi, deoarece erau de curând izbăviţi de idoli, şi mintea lor era încă neascuţită şi mai nesimţitoare; erau atraşi şi încântaţi de toate cele trupeşti, nu aveau încă nici o idee despre darurile netrupeşti şi nu ştiau ce este harul spiritual care se contemplă numai prin credinţă. Pentru aceea se făceau atunci semne. Unele dintre harismele cele duhovniceşti sunt nevăzute şi se înţeleg numai prin credinţă. Iar altele se fac prin semne văzute, pentru încredinţarea celor necredincioşi.

Deci, eu acum n-am nevoie de semne. Cel ce nu crede are nevoie de zălog. Dar eu, care nu am nevoie de zălog, nici de semne, ştiu că am fost curăţit de păcate, chiar dacă nu aş vorbi în limbi. Cei de atunci, însă, nu credeau dacă nu aveau semn, ca mărturie a adevărului în care credeau. Prin urmare, li se dădeau semne nu ca unor credincioşi, ci ca unor necredincioşi, ca să devină credincioşi”. În acest sens zice marele Apostol Pavel: „Limbile sunt spre semn, nu credincioşilor, ci necredincioşilor” (I Corinteni 14, 22).

Până aici v-am arătat, nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfintei şi dumnezeieştii Scripturi, că darul vorbirii în limbi a încetat în Biserica lui Hristos şi totodată v-am arătat şi pricina pentru care a încetat, ca să ştiţi şi să puteţi spune şi la cei rătăciţi de la dreapta credinţă, care se laudă că ei ar avea darul vorbirii în limbi.

Ce trebuie să ştim noi despre Sfântul Duh?

Astăzi este Duminica Cincizecimii, numită şi Duminica Rusaliilor sau Duminica Mare. Astăzi, la 50 de zile de la Înviere şi la zece zile de la Înălţarea Domnului la cer, a fost trimis pe pământ, în chip de limbi de foc, Duhul Sfânt Mângâietorul, a treia Persoană a Preasfintei Treimi, „Care din Tatăl purcede”, cum mărturisim în Crez. El a fost trimis de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desăvârşi opera de răscumpărare şi mântuire a neamului omenesc prin jertfa Sa de pe Cruce. Mai înainte de Patima Sa, Mântuitorul spunea ucenicilor Lui: „De mă iubiţi, păziţi poruncile Mele şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte. Voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi” (Ioan 14, 15-18).

În alt loc Mântuitorul făgăduieşte iar Apostolilor, şi prin ei tuturor celor ce vor crede în El, pe Duhul Sfânt, zicând: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Iar scopul trimiterii Sfântului Duh pe pământ ni-l descoperă Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi pentru că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă” (Ioan 16, 13-14).

Deci ce trebuie să ştim noi despre Sfântul Duh? Că este a treia Persoană a Preasfintei Treimi, că purcede de la Tatăl şi că a fost trimis în lume prin Fiul, după înălţarea Sa la cer. Dar de ce a venit pe pământ la zece zile după Înălţarea Domnului? Pentru că Fiul lui Dumnezeu, când S-a înălţat la cer, a zăbovit câte o zi la fiecare din cele nouă cete îngereşti pentru a le înnoi şi bucura prin Învierea Sa. A zecea zi, spun unii Sfinţi Părinţi, după ce Fiul S-a aşezat de-a dreapta Tatălui pe tronul slavei Sale, a trimis pe Duhul Sfânt în lume.

„Duhul Sfânt va mustra şi va vădi necredinţa celor lepădaţi de Dumnezeu”

De ce Se numeşte Sfântul Duh „Mângâietorul” şi „Duhul Adevărului”? Pentru că Duhul Sfânt mângâie pe creştini cât sunt pe pământ. El mângâie mamele care nasc şi cresc copii, mângâie pe copiii orfani, pe săraci, pe infirmi, pe văduve şi pe cei bolnavi şi pe bătrâni. Duhul Sfânt mângâie şi întăreşte în credinţă şi în răbdare pe mucenicii care rabdă grele chinuri şi îşi dau viaţa pentru Hristos. Duhul Sfânt mângâie pe credincioşi, pe călugări şi pe slujitorii Bisericii în timpul rugăciunii şi al grelelor ispite care vin asupra lor de la diavol, de la oamenii răi şi din firea lor înclinată spre păcat. Duhul Sfânt mângâie inimile celor smeriţi şi râvnitori pentru Hristos şi mustră prin conştiinţă pe cei păcătoşi, care nu se pocăiesc.

Duhul Sfânt Se numeşte „Duhul Adevărului” pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pământ, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfânta Evanghelie în lume, se inspiră sfinţii, proorocii, ierarhii, preoţii şi cuvioşii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare şi povăţuiesc sufletele pe calea mântuirii. Pe toate le sfinţeşte, le îndreptează şi le călăuzeşte „la tot adevărul” Duhul Sfânt, Care rămâne cu noi „în veac”, adică şi pe pământ şi în cer, după mutarea noastră la cele veşnice. Duhul Sfânt „va mărturisi” despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul şi Judecătorul lumii şi „va vesti”, adică va descoperi celor aleşi tainele Sale cele viitoare. Tot Duhul Sfânt va mustra şi va vădi necredinţa celor lepădaţi de Dumnezeu, eresul şi reaua credinţă a sectelor rupte din sânul Bisericii, ca şi răutatea păcătoşilor robiţi de păcate şi nepocăiţi.

Dar de ce a venit Sfântul Duh duminica şi în chip de limbi de foc S-a aşezat peste capetele Sfinţilor Apostoli aflaţi în foişorul Cinei din Ierusalim? Domnul a înviat duminica, în ziua cea dintâi a săptămânii, şi tot duminica, pe la orele nouă dimineaţa, S-a coborât Duhul Sfânt peste Apostoli, ca să sfinţească această zi, ca zi de odihnă veşnică a creştinilor în locul sabatului Legii Vechi şi să ne îndemne duminica dimineaţa, mai ales la biserică, pentru a asculta Sfânta Liturghie şi cuvântul de învăţătură din Evanghelie.

Limbile de foc ce s-au aşezat peste Apostoli ca un vuiet şi suflare de vânt ce vine repede (Faptele Apostolilor 2, 1-4) simbolizau focul Duhului Sfânt ce avea să ardă toată necredinţa, tot eresul şi păcatul în lume.

Prin limbile de foc ale Duhului Sfânt s-au sfinţit cei doisprezece Apostoli, s-a întemeiat în lume Biserica şi urma să se hirotonească diaconi, preoţi şi episcopi. Prin acest foc dumnezeiesc urmau să se săvârşească cele şapte Taine ale Bisericii şi să se reverse peste creştini harul mântuitor al Duhului Sfânt.

Iată cât de mare este praznicul de astăzi! S-a înălţat Hristos la cer de-a dreapta Tatălui, dar a venit la noi Duhul Sfânt Mângâietorul, ca să ne sfinţească, să ne călăuzească şi să lucreze mântuirea sufletelor noastre. Noi toţi, care ne închinăm cu dreaptă credinţă Preasfintei Treimi, ne împărtăşim cu harul Duhului Sfânt prin cele şapte Sfinte Taine întemeiate de Hristos. Prin Botez devenim fii ai lui Dumnezeu după dar şi fii ai Bisericii Ortodoxe. Prin Taina Ungerii cu Sfântul Mir primim pecetea harului Duhului Sfânt.

Să nu întristăm pe Duhul Sfânt

Prin Spovedanie ne spălăm şi ne dezlegăm de păcatele făcute după Botez, tot cu puterea harului dumnezeiesc, care împreună cu Botezul şi Mirungerea revarsă peste noi cel mai mult harul mântuitor al Duhului Sfânt. La fel şi ultimele trei Taine, şi mai ales Preoţia, ne împărtăşesc în viaţă harul mântuirii, prin care ne curăţim, ne iluminăm şi ne sfinţim în Hristos.

„Să ne ferim de adunări şi învăţături sectare”

Datoria noastră principală este să nu întristăm, prin păcate, pe Duhul Sfânt, Care este în noi de la Botez.

Nici să alungăm pe Sfântul Duh de la noi prin necredinţă, mândrie, desfrânare, ucidere şi mai ales prin căderea în cursele sectelor. Am greşit? Să ne pocăim de îndată ca să nu ne părăsească Duhul Sfînt. Spovedania şi Sfânta Împărtăşanie ne ajută în viaţă cel mai mult la mântuire. Să nu le amânăm la bătrâneţe, ca să nu murim aşa, că nu ne putem mântui fără dezlegarea păcatelor şi fără Trupul şi Sângele lui Hristos.

Să fugim de păcate, că păcatul îndepărtează Duhul Sfânt de la noi. Să ne ferim de adunări şi învăţături sectare, că acelea nu au Biserică, nici harul Duhului Sfânt. Vrem să ştim tainele credinţei? Să citim cărţi sfinte şi să cerem sfatul preoţilor. Vrem să vorbim limba îngerilor, care este cea mai frumoasă? Să ne rugăm din inimă cu smerenie şi lacrimi şi să lăudăm pe Dumnezeu acasă şi în biserică.

Prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu sfinţii din cer şi cu oamenii de pe pământ. Rugăciunea este cea mai preţioasă vorbire duhovnicească în limba Duhului Sfânt. Vrem să biruim răutatea lumii şi a diavolului? Să iubim curat pe toţi oamenii, să iertăm şi să ajutăm după putere pe toţi. Vrem să lăudăm pe Duhul Sfânt? Să rostim zilnic rugăciunea „Împărate ceresc, Mângâietorule...”. Vrem să lăudăm cu toţi îngerii şi cu toţi sfinţii pe Preasfânta Treime? Să cântăm adesea „Sfinte Dumnezeule”, lăudând pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt. Amin.

(Părintele Cleopa Ilie, Predici la duminicile de peste an; titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei)