Rugăciuni pentru copii și tineri la început de an școlar în München

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 20 Septembrie 2022

An de an la München, în Germania, în luna septembrie sunt înălțate rugăciuni de binecuvântare pentru copii și tineri la început de an școlar. Anul acesta, slujba de Te Deum a fost săvârșită duminică, 18 septembrie, în Parohia „Nașterea Domnului” și „Sfânta Parascheva” din München, de către părintele paroh Alexandru Nan, protopop al Bavariei. Cereri pentru copii și tineri au fost rostite și în cadrul Sfintei Liturghii. Mulți dintre aceștia, la momentul rânduit, au primit Sfintele Taine.

„În cadrul parohiei noastre func­ționează, din anul 2015, o școală parohială ce oferă ore de religie, de limbă română, de istorie a României, dar și alte activități precum ansamblu coral pentru cei mici, curs de chitară, cusut pe etamină, con­fecționat de mărțișoa­re și nu numai. Și în acest an, ca în ultimii doi, ac­tivitățile școlii au fost susținute financiar printr-un program derulat sub patronajul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Unele cursuri se desfășoară în mediul online, iar altele, cum este și normal, numai cu prezență fizică”, ne-a transmis părintele Alexandru Nan.

Cursurile școlii parohiale pentru acest an școlar au fost reluate sâmbătă, 17 septembrie.