Rugăciuni pentru ploaie la crucea de pe Dealul Păun
Arhiepiscopia Iaşilor organizează duminică, 29 iulie 2007, de la ora 17.00, un pelerinaj la crucea de pe Dealul Păun, în cadrul căruia se vor oficia câteva slujbe şi se vor citi rugăciuni pentru ploaie. Un sobor de preoţi, condus de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va aduce moaştele unor sfinţi, aflate la mănăstirile şi bisericile din Iaşi. Evenimentul este organizat de Centrul Eparhial Iaşi în colaborare cu Protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2. „La orele 17.00, preoţii de la parohiile ieşene, precum şi cei din satele din jur, care vor dori să participe la acest eveniment, vor oficia slujba Vecerniei, iar de la orele 18.00, IPS Mitropolit Daniel va sosi cu moaştele Sf. Nectarie de la parohia ieşeană cu hramul acestui sfânt, cu cele ale Sf. Vasile de la Mănăstirea «Sf. Trei Ierarhi» din Iaşi, precum şi cu alte moaşte de la Catedrala mitropolitană şi cu veşmântul Sfintei Cuvioase Parasheva. Vom organiza acolo un podium unde se va oficia slujba Aghezmei Mici, după care se vor citi rugăciuni pentru ploaie, iar IPS Mitropolit Daniel va rosti un cuvânt de învăţătură şi va binecuvânta credincioşii. Toţi participanţii vor primi apă minerală“, ne-a declarat unul din organizatori, părintele protopop Vilie Doroşincă.
Opreşte, Doamne, seceta! ▲ Comunicat al Centrului Eparhial Iaşi cu privire la pelerinajul şi rugăciunile pentru ploaie care se vor efectua duminică ▲ Duminică, 29 iulie 2007, orele 17.00 - 20.00, vor fi scoase în pelerinaj moaştele şi icoanele mai multor sfinţi de la Catedrala mitropolitană, mănăstiri şi parohii din municipiul Iaşi pentru a fi venerate în timpul programului liturgic următor: - orele 17.00 - 18.00: Vecernia; - orele 18.00 - 18.30: rugăciuni pentru ploaie (din Liturghier şi Molitfelnic); - orele 18.30 - 19.30: sfinţirea apei (aghiazma mică) şi binecuvântarea pelerinilor; - orele 19.30 - 20.00: cântări bisericeşti şi cuvânt de învăţătură; - orele 20.00: încheierea pelerinajului şi reîntoarcerea acasă. Îndrumare: Duminică, 29 iulie 2007, în timpul Sf. Liturghii se vor săvârşi rugăciuni pentru ploaie în toate parohiile şi mănăstirile, iar seara, la Vecernie, ne vom ruga împreună aproape de Crucea Trinitas, pe colina Păun - Iaşi. Programul este organizat de Centrul Eparhial Iaşi şi Protopopiatele Iaşi I şi Iaşi II, la solicitarea şi cu binecuvântarea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sunt chemate la pelerinaj şi la rugăciunea comună pentru ploaie toate parohiile şi mănăstirile ieşene.