Rusia a reluat furnizarea de gaze prin Ucraina

Data: 13 Ianuarie 2009

Monopolul rus Gazprom a reluat furnizarea gazelor naturale către Europa prin Ucraina ieri-dimineaţă la ora 09:00, ora României.

Gazele livrate de compania rusă Gazprom vor ajunge în conductele din România astăzi, a declarat directorul general al Transgaz, Ioan Rusu. „Probabil în cursul zilei de miercuri vor intra gazele din Rusia. Credem că va fi nevoie de circa 24 de ore pentru a primi gazele ruseşti““, a spus Rusu. Acesta estimează că ieri a fost nevoie de o cantitate mai mare de gaze dinspre Rusia spre Ucraina, din cauză că presiunea din conducte a scăzut după sistarea livrărilor. Gazele ruseşti destinate Europei au ajuns deja în Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Gazprom, citat de Interfax. Concernul rus de gaze şi-a reluat ieri, la 07:00 GMT (09:00, ora Bucureştilor), livrările de gaze prin Ucraina către Europa, prin staţia de pompare Sudja (regiunea Kursk). După cum a precizat Direcţia de presă a Gazprom, volumul primei tranşe de gaze la intrarea în sistemul de conducte ucrainean este de 76,6 milioane de metri cubi pe zi, din care 62,7 milioane de metri cubi vor fi direcţionate, conform contractelor, prin staţia de pompare Orlovka, spre regiunea Balca-ni-lor - România, Bulgaria -, iar 13,9 milioane de metri cubi - spre Republica Moldova. Observatorii internaţionali au monitorizat intrarea în conducte a primilor metri cubi de gaze. România importă gaze naturale exclusiv din Rusia, prin intermediul mai multor companii precum Imex Oil, Conef, Wintershall. Importurile sunt realizate prin două puncte, respectiv Isaccea 2 şi Medieşul Aurit. Livrările de gaze naturale din Rusia au fost sistate miercuri, 7 ianuarie, când a fost oprită şi alimentarea prin punctul Medieşul Auriu, după ce, cu o zi înainte, Gazprom a stopat alimentarea cu gaze prin punctul Isaccea 2.