Rusia împrumută Bulgaria cu 4 miliarde
Rusia va împrumuta Bulgaria cu aproape patru miliarde de euro, sumă care va fi utilizată pentru construirea centralei nucleare de la Belene, transmite Novinite. Premierul rus, Vladimir Putin, a aprobat joi acordarea creditului, însă condiţiile împrumutului nu au fost negociate încă, a declarat un oficial al companiei de stat Bulgarian Energy Holding. În decembrie 2008, NEK şi RWE au semnat un acord prin care grupul german a fost numit investitor strategic la centrala nucleară, primind o participaţie de 49% la proiect în schimbul unor investiţii de 1,825 miliarde de euro şi a unui împrumut de 300 de milioane de euro pentru compania bulgară. Bulgarian Energy Holding a fost înfiinţată în februarie 2008 de autorităţile bulgare şi este format din Bulgargaz (operatorul reţelei de transport al gazului natural), NEK (reţeaua de distribuţie a energiei electrice), centrala nucleară de la Kozlodui, termocentrala Mariţa-Iztoc II şi minele Mariţa Iztoc.