S-a redeschis Secţia de artă a Bibliotecii Judeţene Timiş
Marţi,15 iulie, a avut loc evenimentul de redeschidere a Secţiei de artă „Deliu Petroiu“ a Bibliotecii Judeţene Timiş, în prezenţa a numeroşi timişoreni şi a reprezentanţilor Consiliului Judeţean. Secţia a fost relocată din corpul C în corpul A al Bastionului „Theresia“ din Timişoara.
Noul spaţiu al bibliotecii, mult mai generos şi mai încăpător, are acum o destinaţie culturală multiplă: bibliotecă de arte, sală de lectură şi expoziţii. Acesta beneficiază de o scenografie deosebită, oferind moduri inedite de a expune (şevalete, portative etc.) şi abordări noi în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a manifestărilor: vernisaje, cursuri, cenacluri, dezbateri etc.
„Secţia «Deliu Petroiu» oferă o tentantă sursă de lectură, studiu şi delectare pasionaţilor de artă. Pentru noi şi mai ales pentru publicul timişorean, această relocare este varianta optimă. Spaţiul care până în iunie 2014 a găzduit Café Text este acum o destinaţie culturală multiplă: bibliotecă de arte, sală de lectură şi expoziţii. Vom organiza în continuare numeroase evenimente aici, iar expoziţiile vor putea fi vizitate în programul de acces al bibliotecii. Secţia de artă din Timişoara a fost primul punct al unei biblioteci judeţene româneşti dotat cu tehnologie RFID (decembrie 2013), care permite accesul liber la raft/carte“, a subliniat Tudor Creţu, directorul Bibliotecii Judeţene Timiş.
Un fond de 17.000 de volume de artă
Cititorii vor putea consulta aici cele 17.000 de volume ale secţiei ce poartă numele regretatului critic de artă Deliu Petroiu, între care se numără preţioase colecţii muzicale şi multe alte cărţi, manuscrise, reviste, albume şi documente importante din toate domeniile artelor. Colecţia de muzică a Secţiei de artă are peste 5.000 de discuri româneşti şi străine, ce vin să îmbogăţească patrimoniul bibliotecii. „În 1978, când s-a înfiinţat Secţia de artă, Biblioteca Judeţeană a primit numeroase donaţii de la ambasadele URSS, RDG şi Republicii Ungare. Aşa se face că avem un bogat fond de carte în rusă, germană şi maghiară. Avem însă şi cărţi în chineză, precum acest album de artă a decupajelor, cărţi în ebraică, numeroase partituri rare, viaţa lui Giuseppe Verdi publicată la Berlin în 1900, preţioase colecţii muzicale în achiziţii de ultimă oră şi multe alte cărţi şi documente pe care cei care le studiază le pot şi fotocopia aici“, a precizat bibliotecara Ileana Berariu. Biblioteca are şi colecţii de „audio-cărţi“ şi este dotată cu tehnologii de accesibilizare a lecturii pentru persoanele cu dizabilităţi. Secţia de artă „Deliu Petroiu“ din cadrul Bastionului „Theresia“ este deschisă de luni până vineri între orele 10:00-18:00, iar înscrierea la Biblioteca Judeţeană Timiş, împrumutul de carte şi accesul la sala de lectură sunt gratuite. Biblioteca asigură accesul publicului larg la colecţiile sale în scop de cercetare, studiu şi informare.