„Să avem tăria de caracter de a-L mărturisi pe Dumnezeu!”
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a slujit în Duminica întâi după Rusalii Sfânta Liturghie la Mănăstirea Paltin–Petru Vodă din judeţul Neamţ, informează Biroul de presă al Episcopiei Huşilor. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, ierarhul a vorbit despre modul în care omul îşi poate sfinţi viaţa.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în mijlocul obştii de la mănăstirea nemţeană Paltin s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute Preasfinţitul Părinte Ignatie, care a slujit atât sâmbătă, cât şi duminică în aşezământul monahal.
Duminică, în omilia rostită, ierarhul a arătat că Dumnezeu a sădit în fiecare om, prin Botez, capacitatea de a deveni sfânt:
„Dumnezeu ne spune că toţi suntem chemaţi să devenim sfinţi: «Fiţi sfinţi, precum şi Eu sunt Sfânt!» Potenţial vorbind, toţi suntem sfinţi, având în vedere faptul că am fost botezaţi.
Cei care sunt familiarizaţi cu lectura Sfintei Scripturi găsesc, în Epistolele Sfântului Apostol Pavel, adresări de felul «sfinţii din Efes», «sfinţii din Colose» şi altele asemenea.
Sfântul Apostol Pavel îi numeşte pe toţi «sfinţi», deoarece, prin Taina Sfântului Botez, toţi am primit această capacitate de a deveni oameni sfinţi.
În Sfânta Liturghie, înainte de momentul împărtăşirii, se aude un îndemn: «Să luăm aminte! Sfintele, sfinţilor!», adică Sfintele Taine, Trupul şi Sângele lui Hristos, sunt pentru cei care sunt sfinţi în virtutea Botezului, în virtutea înfierii în Hristos, în virtutea harului primit în adâncul inimii”.
De asemenea, Preasfinţia Sa a arătat şi cum trebuie să Îl mărturisim pe Dumnezeu:
„Pasajul evanghelic ne dă un prim indiciu cum putem să ajungem la sfinţenie: să avem tăria de caracter de a-L mărturisi pe Dumnezeu, de a vorbi despre El. [...]
Când iubim pe cineva, simţim nevoia naturală să vorbim despre acea persoană, să o căutăm, să fim în comuniune cu ea. Este ca şi cum cineva cunoaşte o altă persoană în mediul virtual şi i-ar spune că îi este suficient că au vorbit, dar nu vrea să se întâlnească. Nu-l va convinge pe celălalt de sinceritatea sentimentelor.
O primă condiţie pentru a deveni oameni sfinţi este să Îl mărturisim pe Dumnezeu, Cel pe care Îl iubim, Cel care locuieşte în sufletul nostru, îl înfrumuseţează şi dă sens vieţii noastre.
Dacă nu o vom face, nici Hristos nu ne va mărturisi în faţa Tronului ceresc.
În limba greacă, termenul «a se lepăda» este redat prin «a nega». Este mult mai puternic acest termen. A-L nega pe Hristos este ca şi cum ai spune că El nu există”.
După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie a oficiat slujba Parastasului pentru părintele Iustin Pârvu.