Să privim pozitiv înaintarea în vârstă

Data: 22 Iunie 2023

Înaintarea în vârstă este în firea lucrurilor, ni se întâmplă tuturor, minut de minut, zi de zi, dar acest proces este perceput, de cele mai multe ori, negativ. Există oare vreo cale prin care am putea schimba această percepție și a ne bucura de frumusețea fiecărei vârste? Este o întrebare la care a încercat să răspundă șeful redacției de știri din sănătate a televiziunii CNN, Sanjay Gupta, de formație medic.

Ajuns în al cincilea deceniu al vieții sale, stadiu în care mulţi consideră că au intrat pe panta descendentă, Sanjay Gupta împărtăşeşte din trăirile sale spunând că percepe diferit înaintarea în vârstă, ba chiar este convins că abia acum trece prin cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. Într-un podcast de mare audiență, difuzat de CNN, Gupta a discutat cu invitații, printre care s-au numărat și părinții lui, despre cauzele percepției, în general negativă, privind îmbătrânirea, precum și despre beneficiile unei schimbări de perspectivă. 

Ştiați, de exemplu, că sănătatea și speranța de viață pot fi influen­țate de modul în care ne raportăm la schimbările absolut firești prin care trecem, pe măsură ce trec anii? Invitată și ea în emisiune, cunoscuta specialistă americană în psihologie, Becca Levy, profesor la Universitatea Yale și autoarea unei cărți despre schimbarea menta­li­tăților privind îmbătrânirea, „Breaking the Age Code” („Să spargem tiparele vâr­­s­tei”), spune că percep­ția negativă despre îmbătrânire este alimentată de dezvoltarea masivă a industriei de produse antiîmbătrânire, care, practic, are de câștigat din răspândirea ideii că bătrânețea este ceva rău, împotriva căreia trebuie să luptăm. Rețelele de socializare contribuie și ele la această percepție negativă.

Pornind de la studii concrete și informații utile indiferent de vârstă, autoarea cărții a formulat câteva strategii care ne-ar putea ajuta să trăim mai mult dacă, pur și simplu, ne-am schimba modul în care percepem acest proces natural al înaintării în vârstă. În opinia expertei americane, importanța pe care oamenii o dau vârstei ține în mare parte de tradițiile culturale. Până la vârsta de 3 ani, copiii percep trecerea timpului prin prisma acestor tradiții culturale, iar apoi această percepție este consolidată pe măsură ce înain­tăm în vârstă. Ea a menționat exemplul Japoniei, țară cunoscută ca având populația cu cea mai mare spe­ranță de viață din lume și cei mai mulți centagenari și unde respectul pentru vârstele înaintate se vede în numărul mare de evenimente dedicate persoanelor vârstnice. 

Beneficiară a unei burse în Japonia, Becca Levy a demarat o serie de studii care au evidențiat legătura dintre starea de sănătate și modul în care ne raportăm la bătrânețe. Pe baza unor analize comparative privind populația din Japonia și cea din Statele Unite, cercetătoarea ame­ricană a concluzionat că o percepție pozitivă, în care bătrânețea nu este privită ca fiind o povară, contribuie la o stare bună de sănătate. Astfel, oamenii pe care înaintarea în vârstă nu îi sperie s-au dovedit a fi mai atenți cu propria sănătate, mănâncă mai sănătos, își iau medicamentele prescrise și duc o viață mai activă decât cei pesimiști.

Beneficiile unei percepții pozitive despre îmbătrânire s-au reflectat inclusiv în rezultatul unor analize, persoanele din această categorie având în sânge un nivel mai scăzut de cortizol, cunoscut ca hormonul stresului. (I. M.)