Salonul Național de Fotografie 2024
Salonul Național de Fotografie „Fotogeografica 2024” s-a deschis la Biblioteca Națională a României, unde a fost prezentat şi catalogul „Fotogeografica". Acesta conţine fotografiile premiate la cele două secţiuni ale concursului - patrimoniu cultural și patrimoniu natural -, dar şi cele mai reuşite lucrări din galeria foto a concursului. Salonul reuneşte o selecție dintr-un număr de peste 2.000 de fotografii înscrise de cei 317 participanţi din toată ţara.
„Fotogeografica” atrage, anual, noi tineri pasionați de fotografie, dar și profesioniști din domeniu, în cel mai important concurs național de fotografie care are ca tematică promovarea valorilor naturii, a culturii şi tradiţiilor româneşti de pe teritoriul României. «Fotogeografica» a ajuns la cea de-a 28-a ediție, iar concursul se bucură de un real succes și de o popularitate crescută. Standardul a urcat an de an, iar premianții au devenit ulterior profesioniști respectați, cu trofee în competiții prestigioase internaționale, au ilustrat publicații și albume, au realizat expoziții personale de mare succes.
Paul Bordaș, coordonatorul proiectului și concursului, consideră că patrimoniul natural și cultural reprezintă o parte importantă din identitatea noastră și o moștenire ce obligă, iar prin intermediul concursului și evenimentelor conexe este pus în valoare.
Președintele de onoare al juriului, Cristian Lascu, afirmă că, de mulți ani, „«Fotogeografica» este mai mult decât un concurs de imagini. A devenit o instituție care descoperă tineri, pasionați fotografi, dintre care mulți devin artiști fotografi de clasă. Talentul lor a făcut posibilă publicarea unor articole despre natura sălbatică, specii remarcabile, peisaje surprinzătoare, farmecul încă puțin alterat al lumii satului de munte”.
Mihai Ogrinji, redactor-șef la „România Pitorească”, spune că „absolut cu totul încântătoare pentru reașezarea artei fotografice românești în normalitate s-a dovedit inițierea concursului, salonului și albumului Fotogeografica. Fie metaforic vorbind, s-a petrecut o veritabilă restaurație regală. Izbândă de elită, cu spor de calitate de la an la an, inclusiv cu expoziții itinerante internaționale. Nici nu știu cum să numesc îmbucurătorul fenomen: renaștere, reabilitarea unei tradiții cu rădăcini nobile, creativitate prestigioasă ori pur, simplu și atotcuprinzător: Fotogeografica?”
Salonul Naţional de Fotografie „Fotogeografica” va putea fi vizitat la Biblioteca Națională a României până în data de 14 noiembrie 2024. Expoziția este disponibilă și online. (A. D.)