„Salvați copiii“ - împotriva amprentării
Organizaţia „Salvaţi copiii“ consideră măsura dispusă de oficialităţile italiene, de amprentare colectivă, fără nici o distincţie, a adulţilor şi a copiilor aflaţi în taberele de nomazi din Peninsulă, contrară legislaţiei internaţionale şi europene, dar şi politicilor interne de control asupra imigraţiei şi cere organismelor internaţionale să se implice pentru depăşirea situaţiei de criză. Conducerea organizaţiei consideră că măsurile luate încalcă „flagrant“ principiile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, ratificată de Parlamentul României şi cel al Italiei.