„Samarineanul milostiv este chipul iubirii lui Hristos în oameni”
În Duminica a 25-a după Rusalii, ultima înaintea Postului Nașterii Domnului, în cadrul Sfintei Liturghii a fost citit pasajul evanghelic ce cuprinde Pilda samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37). În cuvântul de învățătură rostit la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat faptul că această parabolă reprezintă o chemare pentru fiecare creștin de a fi următor al iubirii milostive a Mântuitorului pentru toți oamenii, închipuit simbolic de samarineanul din parabolă, fiind în același timp și temeiul pentru opera filantropică a Bisericii creștine.
În deschiderea cuvântului său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat faptul că pasajul evanghelic rânduit este bogat în înțelesuri duhovnicești, subliniind învățăturile care se desprind din acesta: „Evanghelia Duminicii a 25-a după Rusalii are patru mari învățături duhovnicești. În primul rând, Pilda samarineanului milostiv reprezintă taina mântuirii lumii, prin Iisus Hristos, și este un model pentru viața Bisericii și a fiecărui creștin în parte. În al doilea rând, vindecarea rănilor celui căzut între tâlhari, prin ungere cu untdelemn și turnare de vin, este o prefigurare a Tainei Botezului, când primim harul Preasfântului Duh, care iartă păcatele, dar și a împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului, în Sfânta Euharistie. Apoi, casa de oaspeți, unde samarineanul milostiv îl duce pe cel rănit ca să fie vindecat, simbolizează Biserica lui Hristos, în care se vindecă de păcate sufletești și de boli trupești cei care cred în El. În al patrulea rând, Pilda samarineanului milostiv a fost un izvor de inspirație, de luminare și de întărire a activității filantropice a Bisericii, de-a lungul istoriei. Această pildă a îndemnat Biserica să fie milostivă și să contribuie la ajutorarea celor neajutorați, după cum a făcut samarineanul milostiv”.
De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat semnificația așezării acestui pasaj evanghelic în duminica premergătoare începutului Postului Nașterii Domnului: „Această Evanghelie se citește ca pregătire pentru Postul sărbătorii Nașterii Domnului, care durează șase săptămâni. În acest post, accentul cade pe rugăciune și milostenie, pe fapta cea bună izvorâtă din iubire smerită și milostivă, samarineanul fiind chipul iubirii milostive a lui Dumnezeu din fiecare om”.
Oricine poate fi „samarinean milostiv”
În continuare, Patriarhul României a prezentat diferența de atitudine între preot și levit, respectiv samarinean, explicând că aceasta este determinată de prezența sau lipsa iubirii milostive. „În această pildă este surprinzător că preotul și levitul nu au făcut nimic spre a arăta un dram de milostivire față de omul prădat, rănit și lăsat aproape mort, ci de el s-a milostivit tocmai cineva la care nu s-a așteptat nici un iudeu, anume un samarinean. Iudeii îi disprețuiau pe samarineni și îi considerau străini de neam și de credință. Tocmai aici Mântuitorul a arătat diferența dintre acest străin și atitudinea preotului și levitului. Primul se deosebea de ceilalți doi prin sentimentul de milă arătat celui aflat în dificultate. Prin aceasta, Hristos arată că, în timpul Său, preoții și leviții au ajuns într-o stare de degradare spirituală, devenind formaliști și ritualiști și nu mai erau în stare să lege credința de fapta iubirii milostive. Prin aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să arate că «aproapele» nu este neapărat cel de un neam cu noi. Samarineanul milostiv poate fi orice om bun la suflet, care ajută pe un alt om aflat în dificultate. Samarineanul milostiv este omul care are în el, tainic prezentă, iubirea smerită și milostivă. Dacă nu era smerit, samarineanul nu putea fi nici milostiv, pentru că numai omul smerit este cu adevărat milostiv, spre deosebire de cel care face binele pentru imagine, pentru a fi lăudat”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Evanghelia milostivirii și a vindecării
În încheierea cuvântului său, Patriarhul României a arătat faptul că învățătura despre milostivire, cuprinsă în această parabolă, este temei al întregii opere caritabile desfășurată de Biserică, de-a lungul istoriei: „Evanghelia de astăzi este o Evanghelie a milostivirii și a vindecării. Aceasta a inspirat Biserica, de-a lungul veacurilor, să construiască o mulțime de spitale - în general, numele de «Bunul samarinean» s-a dat spitalelor bisericești -, dar și o mulțime de case de oaspeți, de primire a străinilor, de îngrijire a bătrânilor, a orfanilor, de ajutorare a celor aflați în dificultate. Prin aceasta, Biserica a pus în practică Pilda samarineanului milostiv, pentru că Iisus încheie parabola cu îndemnul: «Mergi și fă și tu asemenea». Această Evanghelie este pentru noi un îndreptar, o lumină, o icoană și un îndemn pentru ca, în perioada Postului Nașterii Domnului, să unim rugăciunea cu milostenia, să ne rugăm pentru cei bolnavi, săraci, flămânzi și să-i ajutăm după posibilități. Dacă nu avem cu ce să ajutăm material, să-i ajutăm cu o rugăciune, care este o milostenie deosebită, un sfat bun, prezența alături de cel singur sau uitat și să ne gândim că fiecare dintre noi putem fi «aproapele» cuiva dacă îl ajutăm, indiferent de neam, de vârstă, de funcție, de demnitate socială. De multe ori, «aproapele» se dovedește a fi cineva total necunoscut, ca și samarineanul milostiv, doar un străin prin care Dumnezeu, cu harul Său, ajută pe cineva. De aceea, cel care ajută pe cineva aflat în nevoi este «aproapele», dar și chipul iubirii milostive a lui Hristos aflat în acțiune. Toți creștinii sunt chemați să fie mâinile iubirii milostive a lui Hristos”, a concluzionat Preafericirea Sa.