Sărăcie, bogăţie şi trafic de copii

Zilele trecute, opinia publică românească a fost din nou vizitată de un subiect ce părea că nu se va mai înfăţişa pe plaiurile noastre. Trei persoane angajate la o clinică de fertilizare in vitro din Bucureşti au fost acuzate de trafic de ovule, ceea ce a deschis o cutie a Pandorei, din care a ieşit faptul că, în România, vânzarea de ovule şi inseminările artificiale la limita eticii medicale sunt o practică foarte bănoasă, care nu pare a fi deranjată de nimeni şi de nimic. Reamintim cititorilor că un scandal asemănător a avut loc acum 4 ani, când, o altă clinică a fost acuzată de acelaşi lucru, trafic de ovule, caz care ne-a adus în atenţia Comisiei Europene. Nu numai în România a făcut valuri acest scandal, ci şi în Israel, unul dintre statele în care se aflau beneficiarii acestor practici, unde rabinul-şef încă din 2002 s-a arătat indignat de această practică, a fertilizării evreicelor cu ovule străine.

Pe de altă parte, tot din presă aflăm că UE şi Statele Unite doresc reluarea adopţiilor internaţionale, suspendate de statul român în urma mai multor scandaluri din anii â90. Toate acestea ne arată că România este o inepuizabilă sursă de copii, care nu îşi mai găsesc locul în patria lor şi sunt vânduţi la propriu, chiar şi în forma de dinaintea concepţiei. Ce e tulburător este faptul că, în România, un lucru de atât de mare preţ pentru tot restul lumii civilizate - copiii - este tratat cu atât de mare dispreţ şi vândut la colţ de stradă (clinică) ca o marfă. Oare ce spune acest lucru despre unii români? Că a dispărut oare legătura de dragoste dintre părinţi şi copii? Cât de mult ne-am îndepărtat de Dumnezeu, dacă semenii noştri nu mai reuşesc să aibă grijă de copiii lor şi preferă să îi vândă decât să îi crească? Dacă luăm în considerare şi numărul uriaş de avorturi din România, noi fiind pe primul loc în - atenţie! - emisfera nordică la acest capitol, ne cutremurăm la vederea acestui blestem care a căzut pe capul nostru şi al copiilor noştri. În acelaşi timp, vedem cât de mult îşi doresc alţii copii, cât de mult sunt dispuşi să plătească pentru asta şi cât de mult preţuiesc viaţa unui copil şi faptul de a putea să creşti şi să ai parte de un copil. România e o ţară binecuvântată de Dumnezeu cu mulţi copii. Pentru că un copil este o binecuvântare. Întrebaţi-i pe cei care nu au, deşi îşi doresc, şi veţi afla cât de mult este un copil un dar de la Dumnezeu. A vinde acest dar nu este numai semnul unei lipse de respect faţă de iubirea lui Dumnezeu, dar şi dovada lipsei credinţei în Dumnezeu. Numai cei fără nici un Dumnezeu îşi vând copiii sau, mai grav, viitorii copii. Deşi ne lăudăm altora că România este o ţară bogată, adevărata bogăţie a unei ţări nu constă nici în barilii de petrol, nici în tonele de minereuri, ci în calitatea oamenilor care o populează. O ţară nu sărăceşte atunci când nu mai are petrol sau minereuri, ci atunci când nu mai are oameni destoinici care fie capabili să aibă grijă de ea. Ce semn mai acut de sărăcie decât vânzarea de copii poate, oare, exista? Cei care îşi închipuie că vânzând vieţi se vor îmbogăţi, se înşală amarnic. Oricâtă bogăţie materială ar strânge, adevărata bogăţie va fi de mult plecată de lângă ei. Asta dovedeşte nu numai că nu au nici o frică de Dumnezeu, ci şi că sunt negustori proşti. Pentru asta nici nu e nevoie de prea multă credinţă, ci de puţină isteţime lumească. Dacă sunt unii care dau atâţia bani pe aşa ceva, atunci înseamnă că acel lucru este valoros şi românii noştri ar trebui să se întrebe ce, oare, este aşa de valoros dacă nişte oameni atât de bogaţi şi de deştepţi sunt dispuşi să dea atâţia bani pentru asta. Poate că ce au românii are o valoare mult mai mare decât banii pe care alţii ar fi dispuşi să îi dea în schimb. Viaţa unui om are cea mai mare valoare. Asta, de fapt, vor să cumpere alţii, nu un copil, nu un ovul, ci o viaţă de om, dar vieţile oamenilor nu se pot cumpăra şi vinde, pentru că nu vin de la oameni, ci de la Dumnezeu. Aşadar, ce ajung să cumpere ei este darul lui Dumnezeu, acea binecuvântare care a venit peste cei care nu ştiu să o preţuiască şi care mai mare osândă îşi vor lua, pentru că şi ceea ce li s-a dat li se va lua, şi ceea ce vor primi vor pierde. Să ne rugăm, dar, pentru toţi cei care ajung să îşi dorească să îşi vândă copiii, ca Dumnezeu să le deschidă inima să înţeleagă ce dar de mare preţ au primit şi cât de mult ar trebui să îl preţuiască.