Sărbătoare în Parohia Mesteacăn, Hunedoara
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a târnosit, duminică, 5 iunie, Biserica „Buna Vestire” din Parohia Mesteacăn, Protopopiatul Brad, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie. Ierarhul a explicat credincioşilor prezenţi că pentru a dobândi fericirea veșnică este nevoie ca în viața aceasta să caute să-L cunoască pe Dumnezeu și să trăiască împlinind poruncile Sale. Pr. paroh Ioan David a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar credincioșii care au sprijinit lucrările efectuate pentru restaurarea și înfrumusețarea lăcașului de cult au primit acte de cinstire.
Sâmbătă, 4 iunie, ierarhul a târnosit Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din filia Panc- Săliște a Parohiei Panc, Protopopiatul Deva, apoi a liturghisit şi l-a hirotonit pe diaconul Ilie-Liviu Iovănescu întru preot pentru Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” - Sâncrai din Protopopiatul Orăștie. Pr. paroh Viorel Vișovan al Parohiei Panc a fost hirotesit sachelar, iar binefăcătorii au primit acte de cinstire.