Sărbătoare la Asociaţia din Valea Aurie, Sibiu

Un articol de: Tudor Costea - 27 Noiembrie 2013

Pr. Tiberiu Kiss, inspector social, şi doi asistenţi sociali din cadrul Departamentului Social al Arhiepiscopiei Sibiului au participat, pe 26 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor, la o acţiune dedicată copiilor de la Asociaţia „Sfântul Nicolae“ - Parohia Valea Aurie - al cărei preşedinte este pr. Simion Săsăujan. Aici, 35 de copii beneficiază de servicii de tip after-school. Asociaţia are ca scop asigurarea de servicii sociale de calitate copiilor, familiilor şi vârstnicilor din Sibiu, în funcţie de nevoile acestora. În cadrul evenimentului au avut loc discuţii interactive cu copii din centru, care au primit, cu această ocazie, dulciuri. Pr. Tiberiu Kiss le-a prezentat celor mici despre viaţa Sfântului Cuvios Stelian.