Sărbătoare la biserica monument istoric de secol XV din Dipşa, Bistriţa‑Năsăud
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Dipșa, Bistriţa-Năsăud, monument istoric ce datează din anul 1482, a fost resfinţită de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, duminică, 29 mai. Lăcaşul de cult a fost restaurat în ultimii cinci ani prin fonduri europene și a fost înzestrat cu un nou iconostas. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Vederea, condiția dragostei”. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral „Anghelos” din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreții de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean, Alexandru Pugna și Teodora Martin au cântat pricesne.
Pr. paroh Liviuț Tătar, primarul comunei Galații Bistriței, Vasile Vermeșan, viceprimarul Vasile Găurean, membrii Consiliului și Comitetului parohial şi alţi binefăcători au primit distincţii.
Biserica din Dipșa este cunoscută și sub denumirea de „Biserica scroafei”. Conform unei legende, biserica a fost construită din banii pe care i-ar fi găsit o scroafă într-o căldare ascunsă sub pământ. Astfel, pe unul dintre contraforții bisericii se află o miniatură a unei scroafe, un unicat în peisajul bisericilor-monument istoric.