Sărbătoare la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, Oradea

Un articol de: Pr. Cristian Rus - 29 Ianuarie 2020

Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit duminică, 26 ianuarie, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Oradea. Au fost prezenţi elevi şi studenţi teologi, cadre didactice și credincioşi orădeni, fiind o tradiție ca, în fiecare an, profesori, elevi și studenți de la cele două școli de teologie ortodoxă din Eparhia Oradiei să se reunească în această biserică, în preajma sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala universitară „Psalmodia Varadiensis” a Facul­tății de Teologie Ortodoxă din Oradea, dirijată de pr. conf. dr. habil. Mihai Brie. În cadrul slujbei, teologul Cătălin Alexandru Sabău a fost hirotonit diacon pentru Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Sârbești, Protopopiatul Beiuș.