Sărbătoare la Mănăstirea Afteia, judeţul Alba

Un articol de: Oana Rusu - 23 Mai 2020

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia, judeţul Alba, cu prilejul hramului.

În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu l-a hirotonit diacon pe teologul Cosmin Chirilă. 

Adresându-se credincioșilor prezenți, ierarhul a vorbit despre Sfinții Împărați Constantin și Elena, care îşi trăiau viața conform învăţăturilor Evangheliei: „Ei reprezintă pentru noi, cei de astăzi, pildă și îndemn de a trăi ca adevărați creștini în matca Bisericii Apostolice și strămoșești. Aceasta presupune ca noi să ne predăm cu totul lui Hristos și să mergem pe urmele Lui, orice ar fi să ni se întâmple și orice ar fi să pierdem. A fi creștin adevărat înseamnă a deveni tot mai curat, tot mai bun și tot mai virtuos, socotindu-L pe Mântuitorul cea mai prețioasă comoară a vieții tale. A fi creștin adevărat înseamnă nu numai a te întâlni din când în când cu Domnul în biserică sau a vorbi din când în când cu El în rugăciune, ci a fi cu El în permanență, spunându-I: «Doamne, eu vreau să rămân în Tine și să Te ascult întotdeauna, oricât m-ar costa aceasta»”.