Sărbătoare la Parohia Miron Patriarhul din Capitală
Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei, a fost cinstit în mod special miercuri, 8 august 2018, la Parohia „Sfânta Maria”-Miron Patriarhul, Protopopiatul Sector 1 Capitală.
Marţi, 7 august, la această parohie bucureşteană au avut loc slujba Vecerniei unită cu Litia, Acatistul sfântului şi o procesiune cu racla care adăpostește o părticică din moaștele Ierarhului Miron. Procesiunea s-a desfășurat în jurul bisericii parohiale, iar la momentele rânduite s-au rostit rugăciuni și cereri speciale pentru cler și credincioși.
Ieri au fost săvârșite slujba Utreniei Sfântului Ierarh Miron, Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului pentru ctitorii acestui locaş de închinare: Regina Maria, Regele Mihai şi Patriarhul Miron Cristea.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele paroh Traian- Ioan Diaconu, care a prezentat credincioşilor viața și minunile acestui sfânt, explicând şi importanţa cinstirii sfintelor moaşte.
La final, a avut loc o agapă, parohia pregătind pachete cu daruri de hrană.
O părticică din moaștele Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei, se află la biserica bucureșteană din anul 2016, iar slujitorii şi credincioșii de aici și-au arătat recunoștința față de acest mare dar prin realizarea unei noi racle de argint, lucrată în Atelierele Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea, ce a fost sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în ziua de 19 martie 2018, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.