Sărbătoare la Parohia „Sfântul Nectarie“ din municipiul Dej
Parohia „Sfântul Nectarie“ situată în cartierul Dealul Florilor din municipiul Dej şi-a sărbătorit duminică, 9 noiembrie, ocrotitorul spiritual. Slujbele de hram au debutat sâmbătă seara cu Privegherea şi au continuat cu Sfânta Liturghie săvârşită duminică de un sobor de aproape 15 preoţi şi diaconi, la care au luat parte credincioşii din parohie, autorităţi judeţene şi locale, şi alţi invitaţi. Din sobor au făcut parte: ecleziarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, arhimandritul Teofil Roman, şi protopopul de Dej, Teofil Herineanu.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de arhimandritul Teofil Roman, care le-a explicat celor prezenţi pericopa evanghelică a Duminicii, în care este relatată învierea fiicei lui Iair.
„Învierea unui om, aşa cum a fost învierea fiicei lui Iair, este o minune foarte mare pentru noi! La Dumnezeu este un lucru firesc, pentru că Dumnezeu face toate câte voieşte, şi acolo unde voieşte, El biruieşte rânduiala firii. Dar mai mare decât a învia morţii, zic Sfinţii Părinţi, că este a ne vedea păcatele, a ne smeri sufletul; pentru că în clipa în care cineva îşi vede păcatul şi se pocăieşte înaintea lui Dumnezeu, atunci începe învierea spirituală, care este mult mai preţioasă decât învierea aceasta a trupului, pentru că dacă înviază trupul şi revenim din nou la viaţă şi continuăm să păcătuim, n-am dobândit mare lucru! Dar, dacă înviem mai întâi spiritual, atunci moartea trupului nostru nu este decât un Paşte, o trecere de la cele vremelnice la cele veşnice, şi de la cele stricăcioase la cele nestricăcioase. Aşadar, mult mai preţioasă este învierea noastră spirituală“, a spus arhimandritul Teofil Roman.
La finalul slujbei a fost sfinţită crucea care va fi amplasată pe cupola bisericii de zid, aflată în construcţie, cruce donată de o familie din parohie. De asemenea, parohul Ionuţ Buftea le-a mulţumit credincioşilor pentru ataşamentul faţă de biserică, de care dau dovadă, dar şi invitaţilor la hram, pentru susţinere şi prezenţă.
Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul“ din Dej cuprinde 700 de familii şi a fost înfiinţată în urmă cu trei ani. La început a fost ridicat un paraclis şi au început lucrările de construcţie a bisericii din zid „În anul 2012 s-a turnat fundaţia bisericii, iar anul trecut s-a ridicat în roşu. Anul acesta s-a ridicat turla, s-a acoperit şi finisat în exterior“, a adăugat parohul Ionuţ Buftea. (Grigore Sâmboan)