Sărbătoare la Schitul Straja, judeţul Hunedoara

Un articol de: Cătălin Ungureanu - 22 Mai 2025

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Straja - Lupeni, în ziua pomenirii Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena. 

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce, prin care ne-a deschis calea spre mântuire și a pecetluit pentru totdeauna refacerea comuniunii dintre Dumnezeu și om. PS Părinte Episcop Nestor a explicat că Sfinții Împărați Constantin și Elena tocmai sub semnul Crucii au dobândit sfințenia, iar astăzi creștinii îi cinstesc ca adevărați apostoli ai Domnului Hristos pentru rolul important pe care l-au avut în istoria Bisericii, fiind model de credință și mărturisire a puterii biruitoare a Sfintei Cruci.

La final, ierarhul a adresat un cuvânt de mulțumire soborului slujitor, protosinghelului Dimitrie Ivașco, stareţul obştii monahale, ctitorului Emil Părău și tuturor pelerinilor prezenți pentru împreuna rugăciune la hramul așezămân­tului monahal de la Straja.

Schitul Straja este situat la altitudinea de 1.440 metri în Masivul Straja din Munții Vâlcan. Biserica de lemn a fost înălțată în anul 1999.