Sărbătoare și bucurie în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din satul Cucoara

Data: 08 Feb 2024

Duminică, 4 februarie, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din satul Cucoara, Protopopiatul Cahul.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a lăudat credința orbului Bartimeu din Ierihon, care a insistat în rugăciune și a primit vindecarea suferinței sale. El a recunoscut în Domnul Hristos din Nazaret pe Fiul lui David, cerându-I să-l miluiască.

Domnul Hristos, văzând credința, i-a dăruit vederea trupească și a lăudat credința lui, însemnându-ne și pe noi să nu deznădăjduim, să nu renunțăm la crezul nostru și la puterea vindecătoare a lui Dumnezeu.

Preasfinția Sa a vorbit despre importanța vederii și cunoașterii lumii create atât pentru viața de aici, cât și pentru cunoașterea lui Dumnezeu și bucuria unei vieți fericite.

În încheierea cuvântului, ierarhul L-a rugat pe Dumnezeu să ne dăruiască vederea și înțe­legerea duhovnicească a lucrurilor, îndemnându-i pe cei prezenți să ceară de la Dumnezeu cu credință și speranță, și toate cererile se vor împlini lor.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Daniel- Alexandru Filip a fost hirotonit preot, fiind felicitat și încurajat de Preasfințitul Părinte Veniamin, care i-a prezentat bucuriile și dificultățile slujirii în zilele noastre.
La finalul Sfintei Liturghii au fost sfințite clopotele bisericii, ierarhul explicând rolul acestora în cultul Bisericii și în viața comunității.

Preotul paroh Andrei Apetrei a mulțumit ierarhului pentru purtarea de grijă și pentru bucuria adusă în comunitate în această duminică.