Sărbătoarea Catedralei Episcopale din Deva
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei - făcătorul de minuni, la Catedrala Episcopală din Deva a fost sărbătorit hramul de iarnă.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. La slujbă a fost prezent și Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” a Catedralei Episcopale, dirijată de pr. Daniel Balea.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a vorbit despre Sfântul Ierarh Nicolae, apoi a amintit de activitatea întâiului Episcop al Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Gurie, care, asemenea Sfântului Ierarh Nicolae, a arătat dragoste și bunătate față de toți.
La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârşită slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie Georgiu, al cărui mormânt se află în pronaosul catedralei, stareța Mănăstirii Prislop, Pavelida stavrofora, și ctitorii lăcașului de cult trecuți la cele veșnice.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a acordat distincția eparhială Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” pentru mireni unor binefăcători, iar la final a adresat un cuvânt de mulțumire celor prezenţi la sărbătoarea Catedralei Episcopale din Deva.