Sărbătoarea comunității din Aciliu, județul Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 15 Noiembrie 2019

În Parohia Aciliu, județul Sibiu, a avut loc sâmbătă, 9 noiembrie, întâlnirea cu preoții care au păstorit de-a lungul timpului credincioșii din sat, cu cadrele didactice care au predat aici între 1970 și 1985, cu primarii care au condus Primăria Săliște și cu fiii satului. 

La Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Aciliu, ctitorie a Episcopului Nicolae Ivan, fiu al satului, oaspeții au fost întâmpinați de „Junii satului”, apoi au participat la slujba Utreniei și Sfânta Liturghie săvârşite de parohul Florin-George Radu, organizatorul evenimentului, împreună cu alţi preoţi din zonă. 

Au luat cuvântul primarii din Sălişte, învățătorii și profesorii care au predat în sat, iar directorul Liceului Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște, prof. Marius Boromiz, a vorbit despre Ioan Avramovici, „Popa Ioan din Aciliu” - fiu al satului, luptător împotriva Uniației, şi despre implicarea acilenilor la Marea Unire de la 1918, între care 62 de acileni întorși din război sub conducerea prof. Ioan Vulcuțiu, fiu al satului, au făcut parte din Garda Națională, însărcinați cu paza trenului regal și a gării din Alba Iulia. 

Pr. Florin-George Radu a oferit diplome preoților, învăță­torilor și primarilor. În curtea bisericii au fost expuse fotografii realizate de copiii din sat, sub genericul „Ce frumos este satul meu”, iar cei prezenți au gustat din produse tradiționale şi must proaspăt. 

Seara, la Căminul Cultural au avut loc o agapă şi un spectacol folcloric susținut de interpretele de muzică populară Melania Gâjulete şi Andreea Vulcu, fiică a satului, alături de membrii formației din care fac parte Mihai Vulcu și Ovidiu Muntean.