Sărbătoarea Crăciunului la românii din diasporă
Ierarhii ortodocși români din diasporă au săvârșit Sfânta Liturghie în ziua de Crăciun la catedrale episcopale și parohii românești, unde credincioșii aflați departe de casă și cei dragi s-au reunit în rugăciune și cântec de colind străbun. Cu acest prilej, ierarhii au rostit cuvinte de binecuvântare și au oferit daruri celor mici.
Credincioșii români stabiliți în capitala Spaniei, Madrid, au participat în ziua de Crăciun la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Episcopală „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din acest oraș, se arată pe obispadoortodoxo.es.
În cadrul slujbei, ierarhul le-a transmis credincioșilor mesajul pastoral adresat clerului, cinului monahal și tuturor credincioșilor din cuprinsul acestei eparhii, cu prilejul Nașterii Domnului.
La final, corul Catedralei Episcopale, un cor de copii și un grup de tineri au interpretat colinde. De asemenea, toți copiii prezenți au primit daruri, se arată pe site-ul amintit.
Și credincioșii Parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Villa-Real, Spania, s-au bucurat în ziua de Crăciun de slujire arhierească. În mijlocul lor a poposit Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După Sfânta Liturghie, copiii școlii parohiale au recitat poezii și au susținut un concert de colinde. Toți copiii au primit cu acest prilej daruri din partea parohiei.
Ungaria
Praznicul Nașterii Domnului a fost întâmpinat cu multă bucurie și la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Alături de credincioșii din această zonă au fost și pelerini din România, precum și cadre didactice de la Școala Generală și Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, informează TRINITAS TV.
Norvegia
În orașul norvegian Bergen, credincioșii români s-au rugat în zi de sărbătoare la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, informează TRINITAS TV.
În cuvântul de învățătură, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți la înmulțirea dragostei și a milosteniei. „Principala provocare cu care ne confruntăm astăzi este răcirea dragostei din cauza atâtor rele care se întâmplă în jur, dar și pentru negrija noastră de suflet. Când inima se răcește și nu mai iubește cu iubirea hristică și jertfelnică, ne simțim mohorâți, lipsiți de bucuria autentică, singuri și înstrăinați, orfani rătăcind fără sens într-un univers absurd, atașați doar de plăceri sau satisfacții efemere ce devin un drog prin care încercăm să uităm de sine și de povara existenței. Semnul cel mai vizibil al acestei crize sufletești este singurătatea. Ne simțim singuri, chiar și când ne aflăm în mijlocul familiei noastre. (…) Pentru ca dragostea să rămână vie, ea trebuie să fie asemenea iubirii Dumnezeului nostru, dusă până la cruce și dincolo de ea”, a reliefat Preasfințitul Părinte Macarie.
La finalul slujbei, credincioșii au primit mai multe daruri din partea ierarhului și au cântat împreună colinde.
Italia
La Centrul eparhial de la Roma, Italia, Sfânta Liturghie din ziua Nașterii Domnului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe episcopia-italiei.it.
În cadrul slujbei, ierarhul a citit scrisoarea pastorală transmisă de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.
La final, copiii și tinerii de la școala parohială a Paraclisului „Adormirea Maicii Domnului” de pe lângă Centrul eparhial de la Roma au susținut un concert de colinde, se arată pe același site.