Sărbătoarea credinţei
De Crăciun, o parte dintre români a ales să sărbătorească la munte, fie în ţară, fie în străinătate; unii au mers în pelerinaje sau excursii, iar alţii s-au adunat acasă împreună cu familiile lor. Cei mai mulţi dintre aceştia au început sărbătorile cu binecuvântarea pe care au primit-o în biserici. În prima zi, la Catedrala patriarhală din Bucureşti au venit sute de oameni, pentru a participa la slujba marelui praznic al Naşterii Domnului, săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. A doua zi de Crăciun, cu ocazia prăznuirii Soborului Maicii Domnului şi a Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, sute de bucureşteni s-au rugat alături de Patriarhul României, la Mănăstirea Pasărea. De sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, a treia zi de Crăciun, într-o zi nehotărâtă de iarnă, cu cerul întunecat şi puţină lume pe străzi, în ciuda vremii nefavorabile, câteva sute de credincioşi din Bucureşti au mers la biserica Cuibul cu barză, pentru a-i sărbători hramul. În aceste zile, credincioşii din toate eparhiile ţării noastre au umplut la refuz bisericile, unde au mers să se roage alături de preotul paroh sau chiar de chiriarhul locului.
În prima zi a sărbătorii Naşterii Domnului, zeci de mii de români au mers în biserici pentru a se ruga şi pentru a cere de la Mântuitorul născut în Ieslea din Bethleemul Iudeii sănătate, pace şi linişte pentru fiecare dintre ei şi pentru toţi cei dragi lor. Clopotele de pe Colina Patriarhiei au bătut cu putere pentru a-şi aduna credincioşii. La Catedrala patriarhală din Bucureşti, dis-de-dimineaţă au venit sute de oameni, pentru a participa la slujba marelui praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei. Credincioşi de toate vârstele, părinţi cu copii au aşteptat mai întâi în linişte să sărute moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Capitalei, iar apoi s-au aşezat cuviincios la locurile lor, în biserică, pentru a gusta din marea taină a Naşterii smerite a Mântuitorului Hristos. Credincioşii mai în vârstă care au sărbătorit în mai multe rânduri la Patriarhie ne-au mărturisit că multe Craciunuri au fost aşa. În biserica de pe deal, care străjuieşte Capitala de 350 de ani, chiar şi în vremurile comuniste s-au adunat în fiecare an la această mare sărbătoare a creştinismului mii de oameni din toată ţara, dornici să participe la slujba Crăciunului, alături de Patriarhul lor. „Sunt bucovinean, dar vin aici de foarte mulţi ani. Vin la copii, dar mai ales şi pentru faptul că simt o bucurie enormă după ce particip la slujba Crăciunului, alături de Întâistătătorul Bisericii noastre. Eu vin aici cu tradiţiile mele bucovinene şi mă încarc de darurile slujirii adevărate ale acestor minunaţi preoţi şi de bucuriile pe care mi le aduce în fiecare an Cuviosul Dimitrie. Am cunoscut aici foarte mulţi oameni din toată ţara. Bucuriile duhovniceşti trăite aici la marele praznic al Naşterii lui Hristos ne adună pe noi, românii, din toate locurile şi din toate colţurile ţării şi, astfel, ne trăim fiecare tradiţiile şi obiceiurile noastre în comuniune cu toţi ceilalţi de lângă noi. Sunt în vârstă, dar sper să ajung să mă închin Naşterii lui Hristos şi în mult visata Catedrală a Mântuirii Neamului“, ne-a mărturisit nea Ion Alupei, în vârstă de 84 de ani. „Smerenia Lui este începutul slavei noastre“ Sutele de suflete care au făcut biserica neîncăpătoare au ascultat cu mare atenţie cuvântul de învăţătură al Părintelui Patriarh Daniel. O bătrânică care stătea acolo, tăcută, îngenuncheată şi cu privirea aţintită spre iconostasul pe care se afla icoana Naşterii din Bethleem, a ascultat cu evlavie cuvântul de învăţătură al Întâistătătorului Bisericii noastre, care a subliniat că, în momentul naşterii din Fecioara Maria, în peştera din Bethleem, Hristos-Domnul se arată ca fiind o fiinţă cerească care se naşte pe pământ şi, după cum la zămislirea Lui conlucrează cerul cu pământul, Duhul Sfânt şi Fecioara Maria, la naşterea Lui în Bethleem, îngerii din ceruri coboară sub formă de oştire de îngeri care cântă „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oameni bună voire“. „Slava de la Bethleem care s-a arătat în noapte este slava împărăţiei cerurilor, care este unită cu pacea şi bucuria, şi ea se arată la Bethleem când se naşte pruncul Iisus, pentru ca să ne arate nouă că El coboară smerit în lumea aceasta, pe pământ. Se naşte din mamă săracă, într-o peşteră săracă, este înfăşurat în scutece modeste şi este aşezat în iesle. Smerenia lui este începutul slavei noastre, căci deodată cu Hristos cel smerit, care se naşte în Bethleem, se arată slava cerului ca destinaţie a noastră ultimă“, a spus Patriarhul Daniel. „Peştera era preînchipuirea bisericii“ Preafericirea Sa a arătat, de asemenea, că semnificaţia sărbătorii în forma sa cea mai luminoasă, cea mai cuprinzătoare, este aceea că Hristos-Domnul se naşte în Bethleemul Iudeii nu numai pentru iudei, ci pentru toate popoarele, iar o a doua explicaţie profundă a sărbătorii este aceea că toate darurile pe care le aduc magii pruncului Iisus preînchipuie toate darurile pe care le va primi Biserica Lui, ca loc în care el este prezent. „Peştera era preînchipuirea bisericii, care uneşte cerul cu pământul şi, până astăzi, în Biserica Ortodoxă, locul unde se pregăteşte pâinea pentru a fi adusă apoi pe altar pentru a fi sfinţită se numeşte proscomidiar şi seamănă cu Peşterea din Bethleem, unde s-a născut Hristos-Domnul. Darurile aduse Mântuitorului Hristos, aur, tămâie şi smirnă, au o semnficaţie deosebită, pentru că prin ele se recunoaşte mai întâi adevărul că pruncul din Bethleem este Împărat ceresc, că este Mântuitor al tuturor popoarelor, al întregii lumi, al întregii umanităţi şi că El trebuie cinstit, slăvit ca mulţumire şi recunoştinţă a noastră pentru faptul că El ne dăruieşte existenţa, mântuirea şi viaţa veşnică“, a mai spus Patriarhul României. PF Părinte Patriarh Daniel s-a referit în cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii şi la faptul că în zilele de sărbătoare facem daruri altora, pentru că am învăţat din Naşterea lui Hristos că acesta este cel mai scump dar al lui Dumnezeu-Tatăl pentru mântuirea lumii, menţionând că, atunci când dăruim altora iubirea noastră sub forma spirituală a cuvântului bun, a faptei bune sau sub formă materială a darurilor materiale, palpabile, noi ne asemănăm cu Dumnezeu Dăruitorul şi ne înălţăm în umanitatea noastră, pentru că ea se sfinţeşte şi se îndumnezeieşte. Bucuria primirii harului de sus, de Crăciun În cadrul Sfintei Liturghii din ziua Naşterii Domnului, Părintele Patriarh Daniel a hirotonit diacon pe seama Catedralei patriarhale pe tânărul teolog Cosmin Daniel Pricop, director al departamentului teologic al Ziarului Lumina, iar diaconul Onufrie Cotos, consilier patriarhal în cadrul Sectorului economic, a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti. Alături de aceste două hirotonii, Patriarhul a săvârşit, la finalul Sfintei Liturghii, şi o slujbă de hirotesie prin care ieromonahul Veniamin Goreanu, de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, secretar al Cancelariei Sfântului Sinod, a primit rangul de protosinghel. Bunătatea care vine din Evanghelia lui Hristos A doua zi de Crăciun, cu ocazia prăznuirii Soborului Maicii Domnului şi a Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, sute de bucureşteni s-au rugat alături de Patriarhul României, la Mănăstirea Pasărea. „Taina Întrupării sau Înomenirii Fiului lui Dumnezeu cel Veşnic s-a făcut prin lucrarea Duhului Sfânt în umanitatea Fecioarei Maria“, a subliniat Părintele Patriarh în cuvântul de învăţătură rostit la Sfânta Liturghie. După ce a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica mare a mănăstirii de lângă Bucureşti, PF Daniel a vizitat aşezământul destinat persoanelor vârstnice din cadrul acestei aşezări monahale. Preafericirea Sa a oferit tuturor un mic dar şi o binecuvântare duhovnicească, pentru ca Dumnezeu să aducă acestora sănătate, multă bucurie şi pace. Toţi beneficiarii centrului şi-au exprimat bucuria primirii în mijlocul lor a Întâistătătorului Bisericii noastre şi au luat binecuvântarea patriarhală cu nădejdea că aceasta va aduce încă un strop de mângâiere şi alinare a durerilor şi neliniştilor fiecăruia. Cu acest prilej, Patriarhul a subliniat că cei care ar trebui să îngrijească de aceste persoane vârstnice le-au uitat, iar maicile de aici, pentru că au această bunătate care vine din Evanghelia lui Hristos, prin slujirea aproapelui, poartă grijă de alinarea bătrâneţilor celor prezenţi în centru. „Vedem în fiecare bolnav, în fiecare om sărac, necăjit pe Hristos suferind. Maicile slujesc pe Hristos suferind în semenii noştri bolnavi, singuri, bătrâni, abandonaţi. Aceasta este o mare lucrare spirituală, dar şi una umanitară.“ Ca semn al bucuriei prezenţei în mijlocul lor de sărbătoarea Naşterii Domnului, beneficiarii centrului şi maicile de aici au oferit în dar Părintelui Patriarh Daniel o icoană. „Vizita Patriarhului României într-o aşa mare zi înseamnă o mare binecuvântare pentru noi şi pentru toate vârstnicele din centru, care au fost foarte bucuroase să primească pentru liniştea lor sufletească şi pentru acceptarea bătrâneţilor o binecuvântare şi un dar de la Preafericirea Sa. Această vizită înseamnă pentru noi şi o nădejde în plus de a continua această lucrare filantropică, pentru că Părintele Patriarh ne-a asigurat că ne va sprijini în toate acţiunile şi proiectele noastre, chiar şi pentru mărirea numărului de beneficiari ai centrului“, ne-a declarat maica Mateea Mariş, coordonatoarea centrului care a vrut, parcă, în câteva cuvinte să adune mulţumirile, nădejdile şi gândurile bune ale tuturor celor prezenţi în aşezământ. Hram la ultima biserică translatată de Ceauşescu De sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, a treia zi de Crăciun, într-o zi nehotărâtă de iarnă, cu cerul întunecat şi puţină lume pe străzi, în ciuda vremii reci, nefavorabile, câteva sute de credincioşi din Bucureşti au mers la biserica Cuibul cu barză, ultima translatată de Ceauşescu, pentru a-i sărbători hramul. Biserica aceasta, ocrotită de primul martir creştin, zidită iniţial de clucerul Dona şi soţia sa, Zamfira, după terminarea lucrărilor de consolidare din anul 1987 a fost trecută pe lista celor care urmau să fie demolate, pentru noua amenajare urbanistică a zonei Ştirbei Vodă. În cele din urmă, s-a găsit calea de salvare a monumentului, prin translatarea coordonată de inginerul Eugen Iordăchescu. „Modelul tuturor martirilor creştini“ Toţi cei prezenţi au primit, cu ocazia sărbătorii parohiei, vizita Patriarhului României, care în cuvântul de învăţătură a subliniat faptul că martirii sunt oameni ce pot ierta pe cei ce îi ucid pentru că au în ei Duhul lui Hristos şi a subliniat că întâiul mucenic, Arhidiaconul Ştefan, „devine icoana sau modelul tuturor martirilor creştini, care nu răspund la ură cu ură, căci, dacă ar răspunde la ură cu ură şi la răutate cu răutate ar spori ura, ar spori răutatea. Sfântul Arhidiacon Ştefan avea această putere de a nu răspunde la răutate cu răutate, ci de a birui răul prin iertare, şi violenţa, prin răbdare şi resemnare. Această putere vine de la Duhul Sfânt. Martirii sunt oameni care pot ierta pe cei ce-i ucid, pentru că au în ei Duhul lui Hristos, au în ei Duhul Sfânt“. La final, părintele paroh Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, i-a oferit distinsului oaspete un album cu icoane ale mai multor martiri, de la Muzeul din Recklinghausen, iar PF Părinte Daniel i-a oferit albumul „Colina bucuriei“. ▲ La Sibiu, slujba de Crăciun a început la ora 04:00 Modul în care românii au ales să-şi petreacă zilele de Crăciun în biserici întăreşte cu atât mai mult faptul că Naşterea Domnului constituie bucurie mare pentru tot creştinul. La Iaşi, peste 1.000 de credincioşi au participat joi, 25 decembrie, la slujba din prima zi de Crăciun, oficiată de IPS Mitropolit Teofan, în Catedrala mitropolitană. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Înalt Preasfinţia Sa s-a referit la importanţa Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos pentru întreaga omenire şi a subliniat mesajul principal al venirii lui Dumnezeu pe pământ. De asemenea, a amintit pe scurt ce a însemnat anul 2008 pentru Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: „Pentru noi, popor al lui Dumnezeu din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, 2008 este anul canonizării sfinţilor nemţeni. Rugăciunile Sfinţilor Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, Chiriac de la Tazlău, Iosif şi Chiriac de la Bisericani, Rafael şi Partenie de la Agapia veche, Iosif de la Văratec şi Ioan de la Râşca şi Secu ne sunt de acum încolo izvor de har şi binecuvântare de la Dumnezeu. 2008 este şi anul în care un nou mitropolit a fost chemat să slujească Biserica lui Hristos din Moldova. El are nevoie de rugăciunea, încrederea şi sprijinul tuturor celor care iubesc Biserica şi se dăruiesc cu jertfă întru slujirea ei. Împreună fiind, arhierei, preoţi, vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi credincioşi din parohii, nădăjduim că se va continua lucrarea sfântă a celor care, de-a lungul vremii, au slujit această eparhie, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste“. Mitropolitul a amintit, de asemenea, de faptul că, în vara acestui an, asupra Moldovei s-au abătut ploi torenţiale care au provocat inundaţii şi apoi multe suferinţe. Mitropolitul Teofan s-a aflat în a treia zi de Crăciun în mijlocul obştii mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ - Paltin, Petru Vodă, din judeţul Neamţ, unde a săvârşit Sfânta Liturghie. Slujba praznicului Naşterii Domnului de la Catedrala mitropolitană din Sibiu a început pe 24 decembrie, cu săvârşirea Privegherii, iar în prima zi de Crăciun, slujba a început, la propunerea unui grup de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, în acord cu preoţii din eparhie, la ora 4:00 dimineaţa. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a remarcat importanţa bucuriei duhovniceşti a întâlnirii cu Domnul Întrupat. Credincioşii din Craiova au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir“ de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi. Şi românii din diasporă au sărbătorit cum se cuvine praznicul Naşterii Domnului. IPS Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord a participat la slujba Vecerniei din ajunul Crăciunului şi a săvârşit Sfânta Liturghie de Crăciun la Parohia ortodoxă română din Viena. După participarea la Sfânta Liturghie, unde s-au împărtăşit numeroşi credincioşi, în sala parohială a noii biserici s-a desfăşurat o agapă creştinească, asemănătoare cu cea de acasă, cu sarmale, vin şi cozonac. La Sindney, în biserica parohiei cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul“, părintele Vasile Prunduş, după Sfânta Liturghie, a împărţit copiilor prezenţi în număr foarte mare daruri. PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, a săvârşit dumnezeiasca Liturghie de Crăciun în paraclisul parohiei ortodoxe ruse din Reykjavik. Momente din timpul Liturghiei au fost transmise şi pe postul naţional de televiziune din capitala Islandei. După slujbă, au fost mirunşi doi copii din comunitatea românească, apoi s-a organizat o agapă cu colinde şi bucate româneşti. ▲ Naşterea Domnului, la Catedrala episcopală din Galaţi Atât în ajunul marii sărbători a Naşterii Domnului, cât şi pe parcursul sărbătorii, cunoscută de poporul drept-credincios a Crăciunului, Pruncul de la Bethleem a reunit la Dunărea de Jos - în unitate şi comuniune cu Hristos - pe tot creştinul. Spre deosebire de anii din urmă, sărbătoarea împărătească din anul Domnului 2008 a adunat în smerită rugăciune pe creştinii ortodocşi de la Dunărea de Jos cu cei din Bethleemul Iudeii - prin prezenţa IPS Timotei, Mitropolit de Vostra din Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului. Veniţi la Sfânta Liturghie ca să-L întâmpine pe Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, născut din veşnicie din Tatăl şi Întrupat „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria“, cei peste 1.000 de credincioşi gălăţeni, împreună cu cei doi păstori de suflete, s-au lăsat purtaţi spre peştera sărăcăcioasă din Bethleemul Iudeii. Colindele sfinte, cântate de Corala Catedralei de la Dunărea de Jos, imnele de slavă de la Sfânta Liturghie au avut darul de a aduce lumina Bethleemului în inimile celor veniţi la rugăciune în zi de mare praznic. În contextul marii sărbători, atât PS Casian al Dunării de Jos, cât şi distinsul oaspete, IPS Timotei, au subliniat necesitatea ca şi noi, creştinii - ca fii ai Bisericii lui Hristos -, să manifestăm dragoste şi recunoştinţă pentru darul adus nouă de Dumnezeu-Tatăl, pe dumnezeiescul Prunc Iisus Hristos. Vorbind despre sărăcia... de prieteni în care a venit pe lume Mântuitorul, a fost subliniată necesitatea de a înlătura din viaţa noastră nepăsarea faţă de cei mai mici semeni, copiii. PS Casian a îndemnat să fim adevăraţi creştini, să nu uităm dragostea pentru Dumnezeu şi semenii noştri, să nu rămânem indiferenţi faţă de proprii fii, faţă de copiii abandonaţi; să întărim unitatea propriei familii şi, ca atare, să fim părtaşi la unitatea marii Familii creştine. La finalul slujbei, Episcopul Dunării de Jos i-a oferit IPS Timotei de Vostra cel mai înalt ordin eparhial: „Crucea Sfântului Apostol Andrei“, în semn de preţuire şi cinstire, ca ierarh al Patriarhiei de Ierusalim, al cărui întâistătător a fost şi Sfântul Sofronie (sec. VII), ale cărui moaşte au fost aduse cu o lună în urmă în Episcopia Dunării de Jos. (Maria Stanciu)