Sărbătoarea Floriilor în Arhiepiscopia Sibiului
În mai multe comunităţi din Arhiepiscopia Sibiului se vor organiza la praznicul Floriilor mai multe manifestări religioase şi culturale care îi pregătesc pe credincioşi pentru Săptămâna Patimilor. În mai multe oraşe se vor organiza pelerinaje şi procesiuni, iar credincioşii au posibilitatea să participe la concerte de pricesne, seri culturale sau alte manifestări duhovniceşti.
La Sibiu, toţi preoţii de la bisericile din oraş, dar şi din împrejurimi, sunt aşteptaţi în Sâmbăta lui Lazăr, de la orele 18:00, la Catedrala mitropolitană pentru a oficia slujba Vecerniei şi Litia împreună cu Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Slujba religioasă va fi urmată de o procesiune în jurul lăcaşului de cult, iar credincioşii vor purta ramuri de salcie şi icoane ale praznicului. În Duminica Floriilor, de la orele 18:00, la Catedrala mitropolitană din Sibiu va avea loc Festivalul coral „Cântări la Sfintele Patimi ale Domnului“. Credincioşii vor audia interpretările Coralei Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, ale Corului mixt al Parohiei „Mihai Viteazul“ din Sibiu, ale Grupului vocal „Filotheos“ din Sibiu şi ale Coralei „Timotei Popovici“ a Catedralei mitropolitane din Sibiu.
Pelerinaj la Braşov
Preoţii şi credincioşii din Braşov organizează pentru al patrulea an consecutiv, în Sâmbăta Floriilor, de la orele 16:30, un pelerinaj prin centrul cetăţii.
Pelerinajul va fi precedat de slujba Vecerniei, oficiată la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Piaţa Sfatului.
„Vom pleca de la Biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Piaţa Sfatului, cu icoana praznicului, cu prapuri, cu ripide, cu stâlpări, în sunet de toacă şi în cântări bisericeşti, specifice acestei perioade. Vom merge apoi pe strada Mureşenilor, pe strada George Bariţiu, cu oprire la Biserica «Sfânta Treime», unde se vor alătura preoţii şi credincioşii de la această biserică, apoi se va trece prin parcul de la Colegiul Naţional «Sfântul Andrei Şaguna», unde ni se vor alătura preoţii şi credincioşii de la «Biserica Sf. Cuvioasă Parascheva» şi se va continua pe strada Băilor până în Piaţa Unirii. Aici, preoţii şi credincioşii de la Bisericile «Sfântul Nicolae» şi «Sfânta Treime» de pe Tocile îi vor întâmpina pe credincioşii şi preoţii care vin din Piaţa Sfatului şi pe cei care s-au adăugat pe traseu. Apoi, cu toţii, vom intra în Biserica «Sfântul Nicolae» din Şcheii Braşovului, unde va fi oficiată Litia, rugăciunea de sfinţire a ramurilor, a icoanelor, rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor şi cuvântul de învăţătură“, ne-a spus protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga.
Credincioşii din Mediaş vor participa, aşa cum este tradiţia, la un Parastas de obşte oficiat la cimitirul ortodox de preoţii de la bisericile medieşene. Slujba religioasă va fi oficiată la orele 14:00.
Parastas de obşte şi seară culturală la Mediaş
„Parastasul de obşte va fi precedat, dacă vremea va fi favorabilă, de o procesiune de la Biserica «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil», Catedrala din centrul oraşului, spre cimitirul ortodox. Sunt invitaţi toţi preoţii din oraş, împreună cu enoriaşii“, ne-a spus protopopul de Mediaş, Ioan Ovidiu Găban.
Tot la Mediaş, credincioşii sunt aşteptaţi în ziua de praznic la o seară cultural-duhovnicească organizată de Parohia „Buna-Vestire“. Grupul coral „Lumină lină“ din Alma-Dumbrăveni, condus de profesorul Ioan Chiş, va susţine un concert de pricesne la sediul Asociaţiei „Buna-Vestire“, iar apoi prof. Corneliu Bucur, fost director al Complexului Naţional „ASTRA“, va susţine o prelegere.
„Invitatul nostru va vorbi despre «Obiceiurile şi tradiţiile Floriilor în contextul păstrării identităţii noastre naţionale», iar în deschiderea acestei seri cultural-duhovniceşti, tinerii din grupa de cateheză a parohiei vor expune desene de Florii, împreună cu preşcolarii de la Grădiniţa «Bucuria Copiilor», îndrumaţi de doamnele Izabela Peter şi Amalia Gâdea Amalia educatoare“, ne-a opus pr. paroh Doru Gâdea.