Sărbătoarea oraşului Botoşani
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi mâine-dimineaţă, de la ora 10:15, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfinţite la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani. Slujba va fi oficiată pe un podium special amenajat lângă biserica monument, care împlineşte în acest an 462 de ani de existenţă. Programul manifestărilor dedicate cinstirii patronului oraşului Botoşani va începe astăzi la ora 17:00, când va fi adusă de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Botoşani racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Mucenic Pantelimon. Apoi va urma slujba Vecerniei unită cu Litia. „În ziua hramului vom primi cu multă bucurie în mijlocul nostru pe Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, care va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul. La eveniment vor participa autorităţi locale şi judeţene, precum şi reprezentanţi ai Armatei Române, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Aşteptăm la această sărbătoare credincioşi din oraşul nostru şi din judeţul Botoşani“, a declarat părintele paroh Dumitru Mateciuc. La finalul slujbei, Primăria Botoşani va oferi credincioşilor sarmale, cozonac şi câte un pahar cu vin. În aceste zile, la Botoşani sunt organizate mai multe manifestări culturale şi spirituale în cinstea Sfântului Gheorghe, ocrotitorul oraşului. (C. Ciofu)