Sărbătoarea Sfântului Antonie, la Constanţa
Astăzi, 17 ianuarie, începând cu ora 9:00, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare“ din Constanţa, lăcaş de cult ocrotit de Cuviosul Antonie, prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 17 ianuarie. Biserica a fost înfiinţată în anul 2001, imediat după venirea IPS Teodosie la Tomis, fiindu-i atribuit ca loc suprafaţa de 1.100 mp, la intersecţia străzilor Ştefăniţă Vodă şi Dionisie cel Mic, în spatele „Galeriilor Soveja“, Constanţa. Pe 6 aprilie 2003, IPS Arhiepiscop Teodosie a săvârşit prima Sfântă Liturghie şi a binecuvântat paraclisul cu untdelemn sfinţit şi Agheazmă, potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Tomisului. Mâine, 18 ianuarie, începând cu ora 9:00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa. Răspunsurile liturgice vor fi date de corala bărbătească „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului.
La sfârşitul slujbei, monseniorul Ştefan Ghenţa, Vicar romano-catolic Episcopal de Dobrogea, însoţit de credincioşi romano-catolicii vor veni la Catedrală. Acţiunea face parte din cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştină (18-25 ianuarie 2009).