Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae la Brăila

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 07 Decembrie 2023

Seria manifestărilor liturgice, misionare, cultural-educative şi social-filantropice desfăşurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătorii ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila a culminat miercuri, 6 decembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Nicolae, cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian în biserica brăileană închinată ierarhului din Mira Lichiei. Bucuria sărbătorii a fost sporită întrucât în acest an s-au împlinit 30 de ani de când Sfântul Nicolae a fost ales ca protector ceresc al acestui municipiu de la Dunăre.

Foarte mulţi credincioşi brăileni au venit la Biserica Sfântului Nicolae din zona centrală a oraşului Brăila pentru a participa la Sfânta Liturghie şi a se închina la moaştele Sfântului Cuvios Ioan Damaschin şi ale ierarhului prăznuit, aduse din patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale din Galați şi aşezate spre închinare în baldachinul amenajat în proximitatea lăcaşului de cult.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de ierarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor locale şi a numeroşi profesori, oameni de cultură, elevi şi credincioşi veniţi special pentru a-l cinsti pe blândul Arhiepiscop Nicolae.

Răspunsurile liturgice au fost oferite, în prima parte, de copiii pre­zenţi la slujbă şi apoi de corul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, care la momentul chinonicului a susţinut un concert de colinde şi alte cântări bizan­tine specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre viaţa şi minunile săvârşite de Sfântul Ierarh Nicolae, model de apărător al dreptei credinţe, de blândeţe şi de iubire a celor aflaţi în nevoi şi a amintit celor prezenţi despre activităţile filantropice desfăşurate în această perioadă în cetatea Sfântului Nicolae de la Dunărea de Jos.

Totodată, ierarhul locului a precizat că la împlinirea celor 30 de ani de când oraşul Brăila a fost pus sub oblăduirea Sfântului Nicolae, Arhiepiscopia Dunării de Jos a editat un volum dedicat Brăilei şi sfântului său ocrotitor. La momentul cuvenit, mai mulţi copii îmbrăcaţi în portul tradiţional românesc şi credincioşi prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

După Sfânta Liturghie, chiriarhul Dunării de Jos a premiat 19 tineri de la câteva colegii şi licee din judeţul Brăila care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale şi internaţionale. Tinerii au primit diploma eparhială „Tinereţe şi credinţă”, premii substanţiale în bani şi cărţi de zidire sufletească, apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Şi ceilalţi copii prezenţi la slujbă au primit în această zi daruri de la Moş Nicolae, parohia pregătind în acest scop peste 200 de pachete cu dulciuri şi alte daruri de suflet.

Pe parcursul celor patru zile în care raclele cu părticele din moaştele celor doi sfinţi au fost aşezate pentru venerare la această biserică brăileană, foarte mulţi credincioşi au venit să se închine şi să sărute cu evlavie sfintele odoare.