Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi la Craiova
Profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova au participat la slujba Vecerniei, unită cu Litia, închinată celor trei ocrotitori, Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Slujba a fost săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, înconjurat de soborul profesorilor de la şcoală, la Paraclisul mitropolitan „Maica Precista“ - Dudu din Craiova. Praznicul a continuat a doua zi cu Sfânta Liturghie şi tradiţionalele manifestări festive, organizate la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. (diac. Ioniţă Apostolache)