Sărbători populare în judeţul Cluj
Comunele clujene Apahida, Viişoara şi Unguraş au găzduit, duminică, serbări populare, cu spectacole folclorice, la care au participat renumiţi interpreţi ai muzicii tradiţionale româneşti, acompaniaţi de ansambluri profesioniste şi de amatori. Locuitorii din Apahida au sărbătorit, duminică, 750 de ani de atestare documentară a comunei. Prima menţiune documentară a satului Apahida este din 1263. Printre invitaţii la momentele festive s-au aflat interpreţi de muzică populară acompaniaţi de Orchestra „Cununa Transilvană“, a Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Cluj. De asemenea, au susţinut recitaluri ansamblurile folclorice „Frata“, „Civitas“, „Doina“ din Turda, „Someşul“ din Apahida şi „Datini“ din Dezmir.
În comuna Viişoara, la Urca, s-a desfăşurat duminică „Sărbătoarea fiilor satului“. Programul manifestării a inclus o paradă a portului popular, „Jocul la Şură“ cu Taraful lui Gaciu şi un spectacol folcloric susţinut de interpreţii de muzică populară, alături de tarafuri şi ansamblurile din Urca, Tritenii de Jos, Frata, Ceanu Mare şi Ansamblul „Dor Transilvan“. Tot duminică, în comuna Unguraş locuitorii au luat parte la cea de a IX-a ediţie a „Întâlnirii fiilor satului“, în cadrul căreia a fost inaugurat un mic Muzeu al Satului, cu o expoziţie de fotografii cu tema „Vechi ocupaţii pe timpul iernii“, s-a desfăşurat o paradă a călăreţilor, au fost sărbătorite cuplurile ce au împlinit 50 de ani de căsnicie, precum şi sătenii care au ajuns la vârsta de 80 de ani. De asemenea, au avut loc concerte de muzică de diverse genuri. Manifestările au fost organizate de Consiliul Judeţean Cluj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, primăriile şi consiliile locale ale comunelor.