Sărbătorile nemţene au culminat cu hramul Mănăstirii Sihăstria

Un articol de: Flavius Popa - 07 August 2026

Triada sărbătorilor nemțene a debutat miercuri cu sărbătorirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, a continuat joi, de Schimbarea la Faţă a Domnului, cu hramul aşezământului monahal aflat la cota 1.800 pe Muntele Ceahlău, şi s‑a încheiat astăzi, 7 august, cu cinstirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, ocrotitoarea bisericii Mănăstirii Sihăstria. Slujba de hram a fost săvârșită de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Chariton, Mitropolit de Kananga, Patriarhia Alexandriei şi a Întregii Africi.

Sute de pelerini din întreaga țară și prieteni ai așezământului monahal de la Sihăstria au poposit vineri dimineață la Sfânta Liturghie, oficiată cu prilejul hramului de vară al mănăstirii nemțene. Sărbătoarea a început încă de joi seara cu slujba de Priveghere săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și a continuat a doua zi cu Acatistul Sfintei Teodora, Ceasurile și Sfânta Liturghie.

Slujba de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Chariton de Kananga împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal; Preasfinţitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului; Preasfinţitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Credincioșii au avut prilejul să se închine și la moaștele Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie, canonizați anul trecut de Biserica Ortodoxă Română.

După citirea textului evanghelic, Mitropolitul de Kananga a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre cum Dumnezeu revarsă iubirea Sa peste oameni: „Suntem copiii lui Dumnezeu. Părintele ceresc ne cheamă să privim în sus, spre cer. Din păcate, privim doar spre pământ, pentru că ne place ceea ce este omenesc, lumesc. Avem Taina Spovedaniei, iar Dumnezeu este mare și Părintele nostru, și ne spune: «Haide, copilul meu, te iert!». Ne cheamă Domnul ca să umplem aceste goluri, să le refacem prin pocăință. De fiecare dată când mărturisim păcatele noastre, atunci, aceste găuri sunt refăcute. Tatăl nostru are mare iubire față de noi, iar noi avem numai păcate. La sărbătoarea de ieri, Mântuitorul Hristos a urcat pe muntele Tabor. Pentru care motiv? De fiecare dată când avem probleme, păcate, trebuie să ne urcăm și noi, să ne apropiem de cer și să strigăm către Dumnezeu Tatăl, iar atunci când Îl chemăm, Dumnezeu ne face strălucitori, luminoși. Și vom striga: «Părinte, am greșit!», iar atunci, El ne va auzi și ne va spune: «Copilul Meu, întoarce‑te!». Și atunci când ne vom întoarce, nu vom fi la fel, ne vom schimba. Ce vom schimba? Vom lăsa ce e rău acolo și vom coborî împreună cu virtuțile. Ne urcăm oameni înrăiți și coborâm luminați, schimbați”.

După momentul Axionului, monahul Antipa Rădulescu, viețuitor al obștii Sihăstriei, a fost hirotonit întru ierodiacon. De asemenea, ieromonahul Grigorie Beraru a fost hirotesit întru protosinghel, primind din mâna ierarhului bedernița, crucea pectorală și actul de ridicare în rang.

După slujba de hram, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat că slava lui Dumnezeu poate elibera viețile noastre îngreunate de patimi și dependențe: „Nădăjduim că întrucâtva, chiar dacă foarte puțin, pe măsura neputințelor noastre, am primit har și binecuvântare prin rugăciunea sfinților, împărtășindu‑ne și noi din lumina cea necreată a Sfintei Treimi. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Corinteni citită astăzi la Sfânta Liturghie, ne‑a vorbit despre slava lui Dumnezeu pe care o moștenesc creștinii. Poate ceva din ceea ce a numit Sfântul Apostol Pavel libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu a pătruns și în viața noastră atât de încătușată de păcate, de patimi, de diferite dependențe. Nu știu câți dintre noi au simțit în aceste zile măreția slavei lui Dumnezeu coborâtă peste noi și peste lume, dar cu certitudine sunt creștini, cei mai mulți necunoscuți, care trăiesc în ritmul slavei lui Dumnezeu coborâte peste ei înșiși și peste lume. Sfânta Teodora, prăznuită astăzi, a urcat din slavă în slavă către Dumnezeu. Poate o picătură din această slavă să coboare peste sufletele noastre cam uscate, cam împietrite, dar cu încredințare în mila lui Dumnezeu”.

Totodată, părintele stareț Arsenie Popa a mulțumit credincioșilor și pelerinilor prezenți la hramul de vară: „Se cuvine să‑I mulțumim lui Dumnezeu mai întâi pentru această zi de prăznuire a Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care este ocrotitoare a mănăstirii noastre, alături de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și, mai nou, de Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa, care acum un an au fost proclamați local. Iată, Sfânta Teodora de la Sihla, dar și Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa au fost iubitori de liniște, de retragere, de aceea au și ales aceste locuri de nevoință, pentru că pe atunci erau retrase. Ştim că Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla mulți ani a petrecut, s‑a nevoit necunoscută în acești munți, a fost descoperită de către câțiva monahi din Schitul Sihăstria de atunci. Noi suntem în număr atât de mare aici și înțelegem că sfinții lui Dumnezeu se retrag departe de lume ca să fie mai aproape de Dumnezeu, după care primesc har de la Dumnezeu și se roagă pentru noi, oamenii obișnuiți, dragostea lor față de Dumnezeu fiind dublată de dragostea față de aproapele, de toată omenirea”.