Școlile s-ar putea redeschide în 8 februarie
După discuțiile avute cu sindicaliştii din învăţământ şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor părinților, elevilor și studenților, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că școlile se vor redeschide în data de 8 februarie „într-o formă sau alta” și că examenele naţionale vor avea loc conform calendarului, la datele planificate, cu prezenţă fizică și cu o tematică adaptată.
Ministrul Sorin Cîmpeanu s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu reprezentanţii sindicatelor profesorilor „Spiru Haret”, FSLI, Alma Mater, ai Consiliului Naţional al Elevilor, ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, dar şi cu cei ai studenţilor de la ANOSR, UNSR şi USR. În cadrul discuţiilor s-a reiterat dorinţa de deschidere a semestrului 2 în data de 8 februarie, dar sub rezerva evoluţiei epidemiologice, înţelegându-se importanţa protecţiei stării de sănătate a elevilor şi profesorilor, a diminuării riscurilor şi a necesităţii organizării unor activităţi remediale pentru recuperarea materiei pierdute de elevi pe parcursul crizei sanitare.
„Vom reuşi să deschidem şcoala, este o convingere profundă, în data de 8 februarie, fie că vom reuşi toate şcolile din România, fie că vom reuşi să deschidem şcolile în zonele care au o rată de infectare scăzută. O să prioritizăm învăţământul primar şi grădiniţe, ştiut fiind că este cel mai dificil de abordat în maniera on-line, fie vom prioritiza elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, care susţin examenele naţionale. Într-o formă sau alta, vom reuşi să deschidem şcolile, este convingerea mea”, a subliniat ministrul Sorin Cîmpeanu, joi seara, la o emisiune televizată.
Pe de altă parte, reprezentanţii elevilor au comunicat ministrului că doresc derularea examenelor naţionale cu prezenţă fizică, la datele planificate, pe baza unor tematici adaptate şi corelate cu materia predată. „În nici un caz, în nici o discuţie nu a rezultat anularea şi nici măcar decalarea examenelor naţionale. Pentru predictibilitate, examenele naţionale trebuie să se deruleze la datele planificate, cu prezenţă fizică şi pe o tematică ce într-adevăr va trebui să fie adaptată la ceea ce s-a predat şi la ceea ce a asimilat elevul. Ceea ce s-a predat ştim din raportări, ceea ce a asimilat elevul vei putea şti în urma unei evaluări personalizate. Pentru că există discrepanţe mari pe care trebuie să le recunoaştem, să le asumăm şi să vedem ce putem să facem mai bine pentru a diminua pierderile”, a arătat ministrul educaţiei, potrivit Agerpres.
Întrebat și despre bugetul la care se aşteaptă anul acesta pentru Educaţie, Sorin Cîmpeanu a răspuns: „La un buget mai mare în valoare absolută decât bugetul anului 2020“.
(Cristina Zamfirescu)