Scriitoarea Lidia Stăniloae pomenită la Mănăstirea Cernica

Un articol de: Mădălin Constantin Laboş - 19 Feb 2018

Poeta Lidia Stăniloae, fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae, a fost pomenită sâmbătă, 17 februarie, la Mănăstirea Cernica, judeţul Ilfov, acolo unde este înmormântată. Slujba de pomenire a fost săvârșită la împlinirea unui an de la trecerea la Domnul a regretatei scriitoare. „Astăzi nu dragostea noastră ne-a adus aici la mormântul Lidiei Stăniloae, ci dragostea celei care a fost, și ne-a obligat într-un fel să răspundem chemării, la fel cum Dumnezeu ne-a iubit mai înainte de a-L fi iubit noi pe El. La fel, și Lidia Stăniloae a știut să pună dragostea pentru aproapele înainte de dorințele sale personale”, a declarat preotul Florea Dumitru de la Parohia Boltașu, Ştefăneștii de Jos, care a săvârşit slujba de pomenire. La mormântul poetei s-au aflat numeroşi cunoscuţi, dar şi oameni simpli care au vrut să se roage pentru sufletul Lidiei Stăniloae şi să aprindă o lumânare la mormântul ei.

„Lidia Stăniloae a fost o persoană cu o capacitate intelectuală cu totul aparte, cu un suflet de artist și o generozitate aparte, o prietenă foarte apropiată. Aceasta a încercat să păstreze tradiția curată așa cum a fost învățată de către tatăl ei”, a declarat o prietenă a poetei. Lidia Stăniloae, fiica părintelui profesor Dumitru Stăniloae, s-a născut în data de 8 octombrie 1933 la Sibiu. A debutat în literatură în anul 1970 publicând volumele de poezii „Versuri”, „Munţii” şi „Locul unde aştepţi”. 21 de ani mai târziu a apărut volumul „Raiul inocenţilor”, iar în anul 2000 „Lumina faptei din lumina Cuvântului”. În anul 2003 a lansat volumul de versuri „Întâlnire cu Dumnezeu”.

A fost de formație fizician, urmând cursurile Facultăţii de Fizică, iar lucrarea sa de diplomă este prima din România despre teoria fisiunii nucleare. A trecut la Domnul în data de 17 februarie 2017 în Germania și a fost înmormântată la mănăstirea ilfoveană Cernica în data de 22 februarie 2017.