Scurtă retrospectivă 2019

Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 07 Ianuarie 2020

- Festivalul Internaţional „George Enescu“, participarea României ca ţară invitată la Festivalul Internaţional de Arte „Europalia 2019“ şi prezenţa ţării noastre la Bienala de Artă de la Veneţia, prin expoziţia „Conversaţii neterminate asupra importanţei absenţei“, se numără printre evenimentele culturale majore ale anului 2019.
Ajuns la cea de a 24-a ediţie și desfășurat în perioada 31 august - 22 septembrie, Festivalul Internaţional „George Enescu“ a reunit peste 2.500 dintre cei mai valoroşi muzicieni ai lumii, fiind prezentate 84 de concerte şi recitaluri. Printre invitaţi s-au numărat nouă dintre cele mai bine cotate orchestre ale lumii, dar şi peste 1.000 de artişti români de la cele mai prestigioase instituţii muzicale din ţară.

- Expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei“ cuprinde aproximativ 200 de lucrări, scrisori, filme şi alte documente provenite din muzee românești, dar şi din SUA şi Franţa. Între lucrările prezente în expoziţie se numără „Cuminţenia pământului“, „Sărutul“, „Rugăciune“. Un alt eveniment important înscris în programul Europalia România l-a reprezentat expoziţia „Dacia“, care prezintă începuturile istoriei poporului român în piese unice și cuprinde comori din aur şi argint nemaivăzute până acum în spaţiul cultural belgian.

- Expoziţia „Conversaţii neterminate asupra importanţei absenţei“ (titlul original: Unfinished Conversations on the Weight of Absence) s-a deschis în 9 mai, la Pavilionul României din Giardini della Biennale, în Veneţia, iar în 10 mai a fost vernisată şi la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din oraşul italian.

- Organizată de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român, prezenţa României la cea de-a 58-a Expoziţie Internaţională de Artă - La Biennale di Venezia a oferit publicului din Lagună, aşa cum declara curatorul Cristian Nae, „versiuni contemporane ale unor proiecte semnificative de artă post-conceptuală, realizate de artişti ale căror traiectorii, cuprinzând peste 40 de ani de activitate, extind geografia artei contemporane construită în funcţie de categorii naţionale“. Incluzând diaspora românească, expunerea a evidenţiat concomitent mobilitatea culturală a acestor lucrări de artă în spaţiu şi timp.