Scurtmetraj românesc nominalizat la premiile Academiei de Film Europene

Data: 13 Iulie 2009

Scurtmetrajul „Renovare“, de Paul Negoescu, a câştigat premiul EFA la Festivalul Curtas Vila do Conde, cel mai important festival de scurtmetraje din Portugalia, distincţie care include şi nominalizarea la premiile Academiei de Film Europene, conform Mediafax. Scenariul filmului este semnat de Simona Ghiţă şi Paul Negoescu, iar din distribuţie fac parte actorii Simona Bondoc, Clara Vodă, Andrei Runcanu, Mircea Rusu şi Diana Cavaliotti. Scurtmetrajul „Renovare“, care a fost prezentat în premieră la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Berlin, prezintă o familie prinsă în febra redecorărilor. Cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Curtas Vila do Conde s-a desfăşurat în perioada 4-12 iulie. În competiţie a mai fost inclus un scurtmetraj românesc, „Megatron“, de Marian Crişan.