Scurtmetraje româneşti, selectate la categoria „short film“ la Cannes

Data: 09 Aprilie 2010

Scurtmetrajele "Zece", debutul în regia de film al actorului Dorian Boguţă, şi "Clopotul", în regia lui Sabin Dorohoi, au fost selectate în secţiunea Short Film Corner a Festivalului de Film de la Cannes, care se va desfăşura în perioada 12-22 mai, informează site-ul secţiunii. În 17 minute, "Clopotul" prezintă peripeţiile prin care trec tinerii pentru a aduce un nou clopot în sat, astfel încât să fie îndeplinite toate tradiţiile. Imaginea filmului este semnată de Alex Trăilă, care, alături de Sabin Dorohoi, semnează şi producţia scurtmetrajului. Montajul peliculei este realizat de Dan Nanoveanu. Scurtmetrajul "Zece", care îi are în distribuţie pe Andrei Aradits, Mirela Oprişor şi Irina Teodorescu, este produs de Mihaela Stoian şi Daniel Pârvulescu. Tot la "Short Film Corner" au mai fost selectate scurtmetrajele "Ploaie în deşert", în regia Ilincăi Neagu, şi "Trupul de coarde" de Dinu Mărgărit.