Se deschid porțile Muzeului Ivan Patzaichin de la Mila 23
Muzeul Ivan Patzaichin - Centru de Inovare Comunitară, care va fi deschis pentru public de vineri, 24 mai, în Mila 23, satul natal al sportivului, va fi un punct de referință atât pentru turiștii care vor veni în Deltă, cât și pentru localnici. Muzeul nu va fi doar un spațiu de vizitat, ci şi „un portal deschis către natură, un laborator şi un conector la lumea creativă, prin care tradiţia locală va fi păstrată, explorată şi valorificată ca o resursă de dezvoltare”, potrivit Asociaţiei Ivan Patzaichin - Mila 23, inițiatoarea proiectului.
Spațiul muzeal este format din două clădiri, realizate integral din lemn, stuf şi lut, termoizolate cu cânepă, ce integrează părţi din casa în care au locuit părinţii lui Ivan după inundaţiile din 1970. Observatorul-muzeu, cu o înălţime de 18 m, cea mai înaltă structură din lemn din judeţul Tulcea, va găzdui la parter „tezaurul” de medalii câştigate de Ivan Patzaichin, iar la etaje o instalaţie multimedia ce prezintă viața lui, de la copilăria în sat, la perioada de campion olimpic, etapa de antrenor, mentor, apoi antreprenor social.
Ansamblul dispune de un spaţiu-model de Punct de Gastronomie Locală pentru cursuri şi un atelier de reparat bărci din lemn, gândite pentru a deveni repere pentru localnici. De altfel, pentru a ilustra legătura dintre proiect și turismul sustenabil, muzeul va fi inaugurat odată cu primul „traseu de turism lent”, cu bărci fără motor.
Potrivit lui Călin Ene, unul dintre organizatorii tururilor „lente” din Deltă, cu bicicleta şi caiacul, darea în folosinţă a primului traseu verde înseamnă inclusiv intrarea în legalitate a acestor excursii, care presupun înnoptarea cu cortul în locuri special amenajate, scrie Agerpres. (C. Z.)