Se mută strada Răzoare
De săptămâna viitoare, strada Răzoare din cartierul Drumul Taberei va dispărea din cauza lucrărilor efectuate la noua linie de metrou. Actuala stradă, care face legătura între rond şi Şoseaua Pandurilor, va fi ştearsă de pe hartă. Locul ei va fi luat de noul drum, ce va purta tot numele Răzoare. Noua strada Răzoare se află cu 100 de metri la nord, în spatele şantierului deja amenajat de la Academia Militară. Cele cinci benzi, care urmează să fie asfaltate, vor uni perpendicular Bulevardul Geniului cu Şoseaua Pandurilor. Ştergerea de pe hartă a vechii străzi Răzoare va contopi cele două parcele de teren expropriate de Metrorex: cea cuprinsă între rondul Răzoare şi Şoseaua Pădurilor şi cea cuprinsă între strada Progresul şi Şoseaua Pandurilor. Cu toate modificările făcute pe harta rutieră a Bucureştiului implică şi trasee RATB, Metrorex dă asigurări că circulaţia mijloacelor de transport în comun de suprafaţă nu va avea de suferit. Circulaţia tramvaielor la Răzoare nu va fi afectată, ci doar cea a autobuzelor şi troleibuzelor de la rond până la intersecţia cu strada Panduri. Pe lângă aceasta, traficul din zona Răzoare va fi restricţionat tot din cauza şantierelor, precum şi circulaţia din zonele Valea Ialomiţei şi Brâncuşi.
Firmele care au câştigat licitaţia pentru metroul din Drumul Taberei au la dispoziţie cel mult 25 de luni pentru executarea tunelurilor şi a structurii şi cel mult 18 luni pentru finisarea staţiilor. Tronsonul Drumul Taberei-Eroilor are ca termen de dare în folosinţă anul 2015.