Se poate iubi frumos şi departe de ţară!
La Bilbao, Spania, a avut loc Congresul Naţional al Frăţiei Nepsis, unde, invitatul special a fost Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Spaniei şi Portugaliei, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română „Toţi Sfinţii“ din Bilbao.
De cele mai multe ori, îndepărtarea de casă ne înstrăinează de tot ceea ce ne-a format ca persoane şi ne ilustrează identitatea noastră, înlocuindu-ne starea iniţială cu o alta împrumutată de la cei care ne primesc în „casa“ lor. Este o trecere pe care ne-o asumăm voit, însă fără să o simţim, din păcate, decât atunci când consecinţele ei dure ne trezesc la realitatea pe care o trăim. Şi aceste consecinţe vin să ne reamintească de locul de care aparţinem, de pământul nostru, de ţara pe care am lăsat-o în urmă, sau pe care poate nici nu o cunoaştem, de moştenirea noastră din străbuni, de tradiţiile pe care le-am păstrat cândva cu sfinţenie, de învăţăturile pe care le-am primit de la părinţi, sau de vorbele înţelepte ale bătrânilor noştri. Pentru românii plecaţi departe de ţara lor, toate acestea se regăsesc într-un singur loc: biserica. De aceea ne bucură în mod deosebit pe noi, cei plecaţi de acasă, prezenţa în mijlocul nostru a oamenilor care au ales să fie punţi de legătură între cer şi pământ, iar aici pe pământ între noi, oamenii de pretutindeni.
Nepsis îi adună pe români
În Spania şi Portugalia, încă de la înfiinţarea Episcopiei, unul dintre momentele care ne adună pe toţi împreună şi ne întăresc în credinţa noastră este Congresul Nepsis la nivelul Episcopiei, aşa cum ediţia la nivel de Mitropolie uneşte românii din întreaga Mitropolie a Europei Occidentale şi Meridionale. Este un eveniment dedicat tinerilor de toate vârstele, adică tuturor acelora care nu îşi lasă sufletul să îmbătrânească, şi tocmai pentru a ne menţine mereu tineri se propun teme de actualitate, raportate la cele mai aspre frământări sau lipsuri, neînţelegeri sau supărări, dorinţe, provocări şi alegeri ale tinerilor.
Departe de a face excepţie, subiectul de anul acesta a adunat la Bilbao peste 250 de români, care au căutat răspunsul la întrebarea „Oare mai putem iubi frumos?“ şi, dacă da, unde, cum şi pe cine? Invitat să ne vorbească despre acest subiect a fost Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ei bine, nu putem iubi frumos decât în Biserică, pentru că Hristos este iubire, or dacă viaţa noastră este fără El, inima noastră nu îi poate oferi sălaş iubirii. Tinerii l-au primit cu multă deschidere pe ierarhul oaspete, care sâmbătă, 4 mai, i-a atras pe toţi cei prezenţi într-o conferinţă prin care le-a dezvăluit cele mai importante aspecte ale iubirii, de orice fel ar fi ea, le-a vorbit despre împlinirea dragostei şi puterea rugăciunii corecte.
Tinerii au fost surprinşi de abordarea practică a subiectului din partea ierarhului şi de atmosfera prietenoasă care s-a creat: „Dragostea nu e teorie, nu se poate defini, ci ea se manifestă prin lucrările pe care le declanşează. Nu avem altă definiţie, decât «Dumnezeu este dragoste», «Dumnezeu este lumin㻓.
Încă din deschiderea congresului, Preasfinţitul Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, i-a invitat pe tineri la o deschidere totală, să mărturisească ei, mai întâi, ce aşteaptă de la această întâlnire şi ce doresc să audă din cuvintele ierarhilor şi preoţilor.
Poate pentru cei de acasă par lucruri fireşti, obişnuite, însă tinerii de peste graniţe trăiesc mult mai puternic aceste momente, mai ales atunci când iau parte pentru prima dată la astfel de discuţii, când aud pentru prima dată că frumuseţea nu este de fapt ceea ce vedem, ci dimpotrivă, atunci când omul se smereşte şi îşi ascunde virtuţile sale, el devine frumos. Mai ales atunci când sunt îndemnaţi - cum poate nu au fost înainte - să-L caute în fiecare om pe Dumnezeu, de unde izvorăşte iubirea şi frumuseţea depline. Sunt tineri care participă an de la an la acest congres, dar la fiecare ediţie ajung alţii pentru prima dată.
În căutarea valorilor
Alexandru, care studiază Administraţie şi Management la Universitatea din Burgos, a părăsit România la 18 ani, a venit aici şi a găsit ceva mai târziu biserica, recunoaşte că a fost primul congres la care a luat parte şi mărturiseşte că astfel de acţiuni, pe care nu le cunoscuse înainte, pot ajunge să schimbe mentalitatea tinerilor, să îi unească în semnul credinţei, să le arate adevăratele valori şi să îi îndrume pe o cale care transformă tot ceea ce fac în lucruri veşnice.
„Este foarte interesant să vii aici, printre străini, iar după mai bine de 20 de ani de viaţă să iei parte la asemenea discuţii deschise, să poţi să îţi spui punctul de vedere şi să primeşti sfaturi de la părinţi. Atelierul la care am participat eu a fost despre utilizarea internetului în crearea de noi prietenii şi mi s-a părut foarte util să îmi pot spune părerea referitor la ce se întâmplă azi în lumea virtuală şi ce cred că ar trebui schimbat“, a spus Alexandru.
Foarte importante şi cu un impact pozitiv asupra tinerilor sunt, în fiecare an, atelierele de discuţii, la care diferiţi preoţi stau de vorbă cu tinerii, îi ascultă şi îi sfătuiesc. Cert este că aici, în diaspora, aceleaşi lucruri ne par diferite faţă de cum sunt acasă. Influenţa Occidentului îi face pe tineri să vadă altfel libertatea, îi face mai îndrăzneţi, îi face uneori să creadă că totul poate fi întocmai cum îşi doresc ei, că frumuseţea vieţii constă în a-ţi permite să transformi pur şi simplu toate gândurile în fapte. Dar iată că tot aici, în Occident, avem şi biserica, în care facem o selecţie şi vedem cum putem transforma gândurile nu doar în fapte, ci în fapte nemuritoare.
Dacă atelierele nu s-ar fi desfăşurat simultan, mulţi ar fi participat la mai multe dintre ele, atraşi fiind de tematica interesantă: „Prietenia azi“, „Ce este frumosul“, „Dependenţa - ca rană vindecată de dragoste“ sau „Căsătoria creştină“. Au fost antrenaţi în jocuri care au detensionat atmosfera, s-au simţit liberi să discute cu preoţii şi s-au implicat activ în toate discuţiile.
Părintele Siluan a venit în Spania anul trecut, după 5 ani de muncă în mijlocul tinerilor din România, este acum Director al Departamentului Tineret al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, analizând de aproape întregul eveniment, a rămas impresionat de atitudinea pozitivă a participanţilor, de interesul crescut venit din partea acestora, chiar de dorinţa lor de a se organiza acţiuni similare mai dese, nu doar anuale. În ţară, tinerii noştri au la îndemână toate aceste surse de cunoaştere, au la îndemână cuvintele ziditoare ale ierarhilor, însă aici, dorul de ele ne determină să le dorim mai mult, să le apreciem mai tare atunci când le primim, să ne bucurăm cu o altă intensitate de ele, aşa se face că, pentru noi, totul capătă conotaţii aparte.
„Dragostea este alcătuită din 14 virtuţi. Şi atunci iubeşti frumos, când le pui, virtuţile acestea, în lucrare!“. Cu acest îndemn al Înaltpreasfinţitului Andrei s-au despărţit tinerii la finalul Congresului Nepsis Spania din acest an, urmând să se întâlnească anul viitor la Pamplona, cu un nou invitat, un nou subiect şi poate cu noi tineri, pentru că doar în Spania sunt aproximativ 870.000 de români, cărora li se adaugă cei din Portugalia, şi dacă ne gândim că toţi pot fi tineri, ne întrebăm: unde sunt tinerii?