Se reia aprovizionarea farmaciilor cu medicamente

Data: 29 Octombrie 2008

▲ Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că, de astăzi, distribuitorii vor aproviziona farmaciile, iar de mâine, acestea vor putea vinde toate medicamentele al căror preţ s-a stabilit prin noua metodologie de calcul al preţului pentru medicamentele compensate şi gratuite ▲

Eugen Nicolăescu a făcut referire la negocierile cu industria farmaceutică concretizate într-un ordin care stabileşte noua metodologie de calculare a preţurilor la medicamente, pe o perioadă limitată, respectiv până pe 31 decembrie 2008. El a precizat că este vorba numai de preţurile medicamentelor compensate şi gratuite, pentru celelalte, care nu sunt pe lista de compensate şi gratuite, preţurile nefiind modificate. În ce priveşte medicamentele compensate şi gratuite, în urma analizei preţurilor CIP a rezultat că, la aproximativ două mii de produse, nu se modifică preţul CIP, iar la peste 1.500 acesta se micşorează, a spus ministrul Sănătăţii. Stabilirea preţului extern de intrare în ţară (CIP) s-a făcut luând ca valoare de referinţă, pentru fiecare medicament, media celor mai mici trei preţuri CIP din cele 12 ţări de referinţă din UE, a explicat Eugen Nicolăescu. El a adăugat că a fost actualizat cursul euro la 3,63 (cursul de vamă în perioada 1-14 octombrie 2008), de la 3,32. „Dacă media aceasta este mai mică decât preţul CIP din România, preţul CIP scade până la valoarea mediei. Potrivit calculelor, scăderea este cu până la 4%. Adică, dacă media celor mai mici trei preţuri este cinci, iar preţul CIP în România este şapte, acesta va scădea până la cinci. Dacă media este mai mare - să spunem nouă - şi preţul CIP este şapte - preţul CIP rămâne la valoarea pe care o are, adică şapte. Deci preţul CIP nu creşte, ci scade sau cel mult rămâne la fel. La preţul final se ajunge adunând la preţul CIP adaosul de distribuţie, adaosul la farmacie şi TVA“, a explicat ministrul Sănătăţii. În ce priveşte marja de distribuţie, aceasta este de 12% pentru medicamentele din programele naţionale, 14% pentru celelalte medicamente din lista de compensate şi gratuite (a scăzut cu 2%), şi 16% pentru restul medicamentelor, al căror preţ nu s-a modificat. Eugen Nicolăescu a spus că adaosul la farmacii rămâne acelaşi, şi anume: 1,5% pentru medicamentele din programe, între 2 şi 24% pentru restul produselor din CANAMED. „După aplicarea acestei metodologii vom avea produse la care preţul nu se modifică, produse la care preţul scade şi produse la care preţul creşte cu procente nesemnificative, între 2 şi 4%“, a menţionat ministrul Sănătăţii. ▲ Colegiul farmaciştilor cere stoparea controalelor în farmacii Colegiul Farmaciştilor din România solicită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să stopeze controalele pe care le-a dispus în farmacii, susţinând că acestea sunt abuzive. „Este cazul ca CNAS să înceteze să ceară caselor judeţene să rezilieze contractele cu farmaciile, dintr-un motiv a cărui rezolvare nu depinde de acestea“, susţin reprezentanţii CFR într-un comunicat remis presei. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a iniţiat controale în farmacii. Într-o adresă oficială a CNAS către casele judeţene se recomandă chiar şi rezilierea contractelor în cazul farmaciilor care nu se aprovizionează cu medicamente. CFR atrage atenţia că oricât de multe controale vor fi dispuse şi oricâte contracte vor fi reziliate, farmaciile nu se pot aproviziona pe perioada în care distribuitorii nu livrează aceste medicamente. Colegiul Farmaciştilor din România afirmă că autorităţile trebuie să îşi asume efectele propriilor măsuri şi să găsească soluţii constructive pentru ca medicamentele să ajungă la pacienţi cât mai curând. „Ca de fiecare dată când semnalăm existenţa unor probleme în sistem, prima măsură luată de autorităţi este aceea de a demara controale în farmacii, prin care încearcă să intimideze farmaciştii. Acum se cere farmaciilor să facă lucruri imposibile, adică să deţină în stoc medicamente, în condiţiile în care distribuitorii nu le livrează. Considerăm că, dacă are astfel de surse, este necesar să le comunice de urgenţă farmaciilor pentru ca acestea să-şi poată reface stocurile de medicamente“, a spus Clara Popescu, vicepreşedinte Colegiului Farmaciştilor din România.