Seară cultural-duhovnicească la Biserica Domnească din Capitală
La Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, din București a avut loc joi, 6 februarie 2020, conferința „Menirea tinerei generații” susținută de actorul Dan Puric. Evenimentul face parte din șirul serilor duhovnicești dedicate tinerilor desfășurate la această parohie.
Despre conferința de joi seara, părintele Gheorghe Zaharia, parohul Bisericii „Sfântul Anton”- Curtea Veche, a spus că aceasta a fost dedicată tinerilor pentru că au nevoie de o îndrumare atât în viața cotidiană, cât și în formarea lor duhovnicească. „Parohia noastră desfășoară periodic un program cu tinerii. Am avut deja două întâlniri în cadrul cărora am difuzat două filme pe care le-am comentat la final. Astăzi ne-am bucurat să-l avem în mijlocul nostru pe Dan Puric, care a ținut o prelegere numită «Menirea tinerei generații». Conferința a fost dedicată tinerilor, pentru că au nevoie de o îndrumare în viața lor cotidiană plină de încercări și în formarea lor duhovnicească. În viitor vom invita și alte personalități care sunt apropiate de tineri și care știu să-i îndrume. Cu siguranță vom desfășura și alte activități, care să-i implice în viața bisericească pe tinerii noștri”, a precizat părintele paroh Gheorghe Zaharia.
În cadrul manifestării cultural-duhovnicești, actorul Dan Puric le-a vorbit tinerilor prezenți despre asumarea acțiunilor lor, dar și despre importanța mărturisirii credinței în societatea contemporană. „Am încercat să le transmit tinerilor instinctul de a se autorecupera în matca spirituală, în viziunea românească și creștinească. Cel mai important lucru pentru tânăra generație este să redea românilor România. M-am gândit tot timpul să schimb, dar nu dintr-un reflex de a distruge, ci mi-am dat seama că m-am născut într-o perioadă comunistă și totul era strâmb. Menirea se centrează întotdeauna plecând de la bază. Un popor nu se educă conform actualității, ci conform eternității lui. Atunci când este vorba de menire, înseamnă că duci eternitatea neamului mai departe. Un copil nu se educă conform evoluţiei sociale, ci conform idealurilor umanității. Când există un ideal, ai o menire, ai un scop de desăvârșire”, a spus Dan Puric.