Sedentarismul creşte riscul de deces

Data: 29 Iunie 2011

Potrivit unui studiu publicat în "American Journal of Epidemiology", statul pe scaun mai mult de şase ore pe zi creşte riscul de deces. Astfel, femeile care stau pe scaun mai mult de şase ore pe zi prezintă, pe o perioadă de 13 ani, un risc de deces mai mare cu 37% faţă de persoanele care stau pe scaun mai puţin de trei ore pe zi. În cazul bărbaţilor care stau pe scaun mai mult de şase ore pe zi, riscul de deces este cu 18% mai mare. Autorii studiului susţin că perioadele îndelungate de timp petrecute stând pe scaun, independent de activitatea fizică, au importante consecinţe metabolice şi pot influenţa trigliceridele, colesterolul, glucoza, tensiunea arterială. Aceşti factori constiuie semne de dezvoltare a obezităţii, a bolilor inimii şi a altor boli cronice.