Ședință a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului
Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, în Sala „Sfântul Ierarh Dosoftei” a Centrului eparhial de la Roman, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-au desfăşurat lucrările şedinţei anuale a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Dimineață a fost săvârșită o slujbă de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” sub protia părintelui Ilarion Mâță, consilier eparhial, răspunsurile liturgice fiind date de Corul „Diaconia”.
Apoi, cei 27 de membri ai Adunării s-au deplasat în Sala „Sfântul Ierarh Dosoftei”, unde a fost prezentat, în format video, de către fiecare consilier de resort, raportul general al activităților Centrului eparhial pe comisii.
„Am venit să facem bilanțul acestui an ce a trecut, încercând să analizăm împreună evenimentele pozitive și filantropice care s-au derulat. Și noi, pe sectoarele de activitate ale eparhiei, am fost prezenți acolo unde era focul mai intens și unde era greutatea mai mare. Atunci când vine clipa pe care noi o numim metaforic «marea înserare» te gândești dacă mai poți face alegeri. De aceea este bine să ne mai oprim din când în când din alergarea aceasta galopantă și să privim cerul și vom înțelege că drumul nostru este invers față de cel pe care îl parcurge lumea”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
După lucrările pe secțiuni și analizarea rapoartelor de către membrii Adunării, raportorii celor cinci comisii au prezentat în fața Adunării referatele fiecărei secțiuni, precum și propunerile pe sectoare de activitate pentru „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.
Totodată, câțiva membri ai Adunării au luat cuvântul, subliniind diferite aspecte ale activității ecleziastice desfășurate de sectoarele eparhiale în anul precedent, apreciind rezultatele obținute de acestea.