Şedinţă a Consiliului Eparhial şi a Adunării Eparhiale în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
Ziua de 15 ianuarie a acestui an reuneşte în sala Amfiteatrului din clădirea Centrului Social al Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor pe membrii Adunării Eparhiale şi pe cei ai Consiliului Eparhial, ca organe de conducere bisericească la nivel de Episcopie. Dubla întâlnire a intrat în tradiţia locală a Eparhiei, petrecându-se la scurtă vreme după începutul noului an, şi are ca scop prezentarea bilanţului anului încheiat şi propunerea obiectivelor pentru noul an.
Programul zilei va debuta prin întâlnirea membrilor Consiliului Eparhial, la ora 8:00, unde se va face validarea ultimelor numiri şi transferări de personal bisericesc. În partea a doua a întâlnirii vor fi prezentate rapoartele Sectoarelor administrative către Adunarea Eparhială pe anul 2008, respectivă Sectorul Administrativ-Bisericesc şi Sectorul Protocol; Sectorul Economic-Gospodăresc; Sectorul Cultural-Învăţământ şi Sectorul Mass-media; Sectorul Social-Misionar. În cadrul aceleiaşi zile sunt programate următoarele: săvârşirea slujbei de Te Deum la ora 9:30 în Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Slobozia; deschiderea şedinţei de către Preasfinţitul Părinte Episcop Damaschin, preşedintele Adunării; întrunirea Comisiei organizatorice şi de validare; propuneri de completare a locurilor vacante ale reprezentanţilor Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în Adunarea Naţională Bisericească: pr. insp. Stanciu Dragoş şi Ştefan Sava; propunerea pentru alegerea unui membru supleant din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor în Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei: pr. Moncea Gavriil. Se vor lua în discuţie, de asemenea, contul de execuţie bugetară şi bilanţul cu contul de beneficii şi pierderi pentru Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor pe cele patru trimestre ale anului 2008 şi planul financiar pe anul 2009 pentru Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor şi Fondul de asigurare a bunurilor bisericeşti, conform art. 114, lit. g din Regulamentul pentru funcţionarea organelor deliberative.