Şedinţa Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei

Data: 06 Iunie 2014

Joi, 5 iunie 2014, la Biblioteca eparhială „Ghenadie Episcopul“ din Buzău a avut loc şedinţa de constituire a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, pentru perioada 2014-2018. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ciprian, ierarhul locului.

În cadrul şedinţei, după prezentarea şi validarea mandatelor reprezentanţilor aleşi în Adunarea eparhială, s-a stabilit componenţa celor cinci comisii de lucru: Comisia bisericească; Comisia culturală şi educaţională; Comisia economică, bugetară şi patrimonială; Comisia social-filantropică; Comisia organizatorică, juridică şi de validare. De asemenea, au fost aleşi, prin vot nominal, reprezentanţii în Adunarea Naţională Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române, membrii Consiliului eparhial, ai Consistoriului eparhial şi monahal, precum şi un reprezentant în Consistoriul mitropolitan.