Ședință de coordonare pentru organizarea hramului Catedralei Patriarhale
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc astăzi, 9 octombrie, o ședință de coordonare cu reprezentanții instituțiilor responsabile de asigurarea ordinii și siguranței publice pe durata evenimentelor prilejuite de hramul Catedralei Patriarhale, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Programul din acest an cuprinde momente deosebite de rugăciune și de cinstire a mai multor sfinți, precum tradiționala procesiune „Calea Sfinților”, din 24 octombrie, sau proclamarea locală a sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari, din 26 octombrie.
Potrivit părintelui Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ‑bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pelerinajul credincioşilor la cinstitele moaște ale sfântului ocrotitor al Capitalei va debuta în ziua de 18 octombrie: „Ne apropiem de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, care este și hramul Catedralei Patriarhale. Prin urmare, la Palatul Patriarhiei a avut loc o ședință de cooperare cu forțele de ordine pentru buna desfășurare a acestui eveniment. Pentru a permite participarea tuturor pelerinilor care vor veni din București, din județul Ilfov și din alte zone ale țării la acest pelerinaj, Părintele Patriarh Daniel a acordat binecuvântarea ca pelerinajul să se desfășoare într‑o perioadă mai extinsă, de duminică, 18 octombrie, până joi, 29 octombrie, cu posibilitatea prelungirii în cazul în care vor mai exista pelerini care vor dori să se închine. Printre cele mai importante zile, ce vor fi încărcate de o atmosferă duhovnicească deosebită și însoțite de slujbe speciale, se numără ziua de sâmbătă, 24 octombrie, când va avea loc Procesiunea «Calea Sfinților» pe traseul deja cunoscut, cu două coloane de clerici și de pelerini: o coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, va înconjura Colina Bucuriei și se va întoarce aici, iar o altă coloană de pelerini va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”‑Nou, purtând în procesiune moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, iar anul acesta, vor fi aduse spre cinstire și moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea”.
De asemenea, părintele consilier eparhial a vorbit despre alte evenimente care vor marca hramul Catedralei Patriarhale și a adresat îndemnuri pelerinilor.
„Pe parcursul următoarelor zile se va desfășura o rânduială care există de mai mulți ani, cu slujbe de priveghere săvârșite la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, cu slujbe arhierești, cu slujirea Părintelui Patriarh Daniel, însoțit de membrii Sfântului Sinod, din 27 octombrie. Ca o particularitate a acestui an, în data de 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la finalul Sfintei Liturghii ce va fi oficiată la Altarul de vară va avea loc proclamarea locală a unei noi sărbători, Soborul Sfinților Martiri Militari. Prin urmare, adresăm pelerinilor îndemnul de a participa cu bucurie la această binecuvântare, a cere ajutorul și mijlocirea sfinților și a colabora cu voluntarii, clerici și mireni, și cu forțele de ordine, pentru ca acest eveniment să fie un prilej de întâlnire cu Dumnezeu și de comuniune cu semenii”, a explicat părintele Dumitru Ştefănescu.