Şedinţă în Protopopiatul Cluj II

Data: 12 Martie 2014

Preoţii din municipiul Cluj-Napoca, din cadrul Protopopiatului Cluj II, s-au întrunit în şedinţa lunară, marţi, 11 martie. Întâlnirea a debutat o slujbă de Te-Deum oficiată la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre problemele pastoral-misionare ale preoţilor, precum şi despre activităţile desfăşurate cu tinerii. Părintele Marcel Sabău a vorbit despre importanţa formării continue şi a perfecţionării preoţilor. În final, au fost prezentate o serie de comunicări cu privire la activităţile şi proiectele desfăşurate în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, precum şi despre activităţile incluse în calendarul de manifestări organizate în cadrul Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei  Împărtăşanii) şi în Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, în Patriarhia Română.